Cum sa fii destept 1. Hermeneutica hermeneuticii

Aparut ici-colo pe la televizoarele patriei in special la emisiunile pretentioase, cuvantul hermeneutica isi face usor-usor loc in fondul lexical de baza a limbajului celor care vor sa para destepti. Ce inseamna in mod exact? O metoda de identificare a semnificatiilor profunde ale unor texte complicate. Un soi de comentariu la romana pe texte foarte dificile (in special texte religioase). Un om obisnuit care nu e nici filozof si nici teolog va folosi cuvantul hermeneutica de vreo 20 de ori in toata viata.

Dar nu e pacat? Un cuvant asa frumos, care suna asa bine, cu multe e-uri? Cum putem sa-l folosim in limbajul de zi cu zi ca sa parem mai destepti? Decat suntem? Pai extinzandu-i semnificatia putin. Adica punand un egal usor ilicit intre hermeneutica si intelegere. Si astfel, fraza: "mi-e lene sa pricep ce scrie pe biletul de tramvai" devine: "Nu fac hermeneutica textului de pe biletul de tramvai". E? E? Nu suna cool[t]?

Iata un exemplu gasit la intamplare pe internet:

"Hermeneutica introspecţiei personale în comunicarea de afaceri"

Vedeti? Ce va ziceam? Nu e beton? Trecem repede peste aia cu introspectia personala ca nu am ajuns la capitolul introspectie.

Hai sa dam si cateva exemple:

1. 1. La carciuma cu colegii. Ospatarul aduca mai putin meniuri. Alegi unul din comeseni si ii spui: "Dupa ce termini hermeneutica pe meniul ala sa mi-l dai si mie".
2. 2. In tramvai, ti se cere permisul. Controlorul intarzie putin cu cititul datelor. Zici: "Faceti hermeneutica pe abonamentul meu?"
3. 3. La serviciu. Ai primit ceva de citit. Te intreaba seful: "ai citit ala?" Tu zici (evident) "Da" El te va intreba ceva din el. Tu ii spui: "L-am citit, nu am stat sa fac hermeneutica pe el".

Bun, cred ca toata lumea a prins ideea. Exista si contraindicatii. E un cuvant putin folosit, inca neintrat in vocabularul comun. Trebuie folosit cu atentie, maxim o data la doua zile, in grupuri diferite. Atentie ca in grupul respectiv sa nu fie vreunul care sa stie exact ce inseamna pentru ca se obtine efectul invers.

In care se arata de ce iertarea poate fi uneori daunatoare

De ce ne deranjeaza asa tare pe noi astia mai batrani colaborarea cu Securitatea? Au trecut 20 de ani de atunci. In multe cazuri nu e clar daca omul in cauza a fost un mizerabil sau a fost pur si simplu depasit de situatie. Mai mult, verdictul de colaborator poate fi si el dubios. Atatea necunoscute... De ce sa distrugem viata unui om pentru ceva imposibil de dovedit?

Deranjul meu in problema asta nu e unul moral. Nu e unul emotional. E altfel. Apreciezi un om pe baza realizarilor lui. Apreciezi realizarile lui pentru ca, traind in aceeasi lume cu el cam stii ce efort, intuitie, inteligenta sunt necesare pentru fiecare realizare in parte. In ultima instanta, apreciezi un om pentru ca e foarte bun in ceea ce face si acest lucru ti se releva observand ce a facut si ce face.

Un om care a colaborat cu Securitatea a eludat regulile jocului si sunt sanse sa le eludeze in continuare. Da, e de apreciat ca un oarecare a reusit sa ajunga director de fabrica. Inseamna ca a fost capabil, atat profesional cat si personal. Cu o exceptie. Daca si-a turnat colegii. Atunci nu se stie daca e destept, nu se stie daca e bun organizator, nu se stie nimic. Poate e si nu s-a putut altfel. Poate nu e si s-a descurcat si el cum a putut.

Eu nu am o problema cu existenta oamenilor mai destepti, mai bogati, mai capabili decat mine. Sunt dispus sa ii admir fara ezitare. Daca nu au trisat. Daca au trisat, atunci nu mai stiu daca sunt mai desptepti sau mai capabili. Poate sunt imbecili. Cum sa admiri un imbecil (in special unul care nu e cantaret la moda)? Ce sa admiri la el in conditiile in care totul poate sa fie fals?

Ierarhia sociala e foarte importanta. Respectarea intr-o oarecare masura a regulilor jocului e foarte importanta. Altfel se intampla ce se intampla acum la noi - neincredere totala. Nu exista modele demne de urmat pentru ca majoritatea oamenilor de succes sunt dubiosi. Si putinii care nu sunt, se pierd in anonimat.

Cum rezolvam asta? Prin iertare? Nu se poate pentru ca nu acolo e problema. Problema e eliminarea neincrederii. Cel putin teoretic, am putea sa rezolvam prin eliminarea celor care au colaborat. E posibil sa sufere si niste oameni mai putin vinovati, care au dat si ei o semnatura? Da. Trebuie sa acceptam asta, macar la nivel personal. Poate ca la nivel social e imposibil. Dar la nivel personal se poate. Si e foarte important. De aceea, eu de cate ori am o banuiala ocolesc persoana. Poate nedreptatesc niste oameni. Le cer scuze, voi continua sa o fac. E mult prea important pentru mine. Poate la un moment dat o sa pot si eu sa admir niste conationali de-ai mei care au avut realizari impresionante, fara impostura.

Odihniti-va in pace... odata!

A murit Michael Jackson. Nu despre asta vreau sa scriu. Dat fiind ca e complicat sa te plimbi pe Internet fara sa dai peste discutii despre Michael Jackson, plimbandu-ma pe Internet, am dat. Multe. Mi-a placut mai demult Michael Jackson asa ca am inceput sa citesc, sa vad si eu ce zice generatia Internetului despre el. Zice ce zice despre orice - unii de bine, altii de rau.

Dar, nici despre asta nu vreau sa scriu. E momentul sa se auda un tipat de undeva - Da despre ce dracu' vrei sa scrii omule? E, pregatiti-va ca vine. Citeam comentarii cum spuneam. Si vad ca peste tot aparea acronimul R.I.P. RIP pentru Michael zice unul. Michael a fost o mizerie umana, RIP pentru Gigel - zice altul. RIP in sus, RIP in jos. Si la romani, si la straini. Si stateam eu ca prostul si ma intrebam - ce dracu e RIP ala? Ca era o vreme cand mai stiam si eu acronime d-astea de internet (LOL, ROTFL, etc). P-asta insa nu. E, si cum stateam eu asa, m-a lovit revelatia. TREBUIE sa fie prescurtarea de la Rest in peace. Adica odihneasca-se in pace in limba engleza. Adica ce scriu unii pe morminte. Unde vine de fapt de la Requiescat in pace.

Si m-au apucat dracii. Futu-le muma in cur de neispraviti, omu moare si lor le e lene sa scrie dracului o fraza. Nici macar atat bruma de efort si respect nu merita amaratul ala. Ce sa mai zic de conationalii nostri? Nu zic OIP pe romaneste, zic RIP pe englezeste. Man, we're so fuckin' smart. WE'RE SO FUCKIN' GOOD.

Am momente in care asa mi se ia de lumea asta...

N-ai carte, ai film

De multe ori lipsa de educatie formala este utilizata ca scuza pentru comportamentul inadecvat. "Nu e vina lui, parintii lui au fost saraci si n-au avut bani sa-l dea la scoala". Este oare asa? E nevoie de scoala ca sa intelegi putin lumea din care faci parte? Trebuie sa citesti marii filozofi pentru a sti cum sa traiesti? Ei bine, nu. Trebuie sa vrei. Si aici apare amuzamentul. Scoala e extrem de ineficienta cand vine vorba de chestiuni elementare, de bun simt. Da, scoala poate sa te scoata specialist in electrodinamica cuantica. Sau neurochirurg. La nivelul bunului tau simt si al intelegerii lumii in care traiesti, scoala nu ajuta decat indirect.

Si atunci? Inseamna ca avem scuze sa fim prosti si nesimtiti? NU. Nu avem. Lucrurile importante de invatat cu privire la aceasta lume sunt peste tot. Trenuie doar sa vrei. Iata trei replici din Matrix, episodul 2, film care nu a fost conceput special pentru laureatii premiului Nobel.

Despre politica

Councillor Harmann: Old men like me don't bother with making points.
Neo: Is that why there are no young men on the council?
Councillor Harmann: Good point.

Interesant! Deci iata de ce societatile au facut intotdeauna eforturi sa fie conduse de oameni mai in varsta si nu de tineri. Tinerii sunt nesabuiti. Pentru ei poate fi mai important sa isi umileasca partenerul de discutie decat sa aiba dreptate. Tinerii vor multe de la viata, batranii vor mai putine. Sunt mai multe sanse ca batranii sa nu mai fie interesati atat de tare de persoana lor si sa poata sa munceasca pentru societate. De aici sfatul batranilor. Nu sfatul tinerilor.

Despre alegeri

The Oracle: We can never see past the choices we don't understand.

Suntem, in mare masura, consecinta directa a alegerilor pe care le facem. Facem alegeri in functie de ceea ce credem noi ca vor fi consecintele acelor alegeri. Pentru a putea evalua corect consecintele trebuie sa intelegem ce alegem. Trebuie sa intelegem exact care sunt alternativele. Trebuie sa evaluam cat putem de corect situatia. Adica trebuie munca. Daca nu intelegem ce avem de ales, putem sa dam cu banul pentru ca in realitate, neputand vedea dincolo de alegerile pe care nu le intelegem, nu alegem, avem doar impresia ca o facem. Nu e o decizie educata ci una intamplatoare. Iar acea decizie intamplatoare, chiar daca pare buna, nu stim niciodata daca a fost cea buna sau cea proasta. Am facut alegerea x si acum sunt fericit, castig 1000 de euro pe luna. Daca nu ai inteles exact ce ai ales, e posibil ca asta sa fie varianta proasta si in cealalta sa fi avut de 10 ori mai mult.

Despre conflict

Seraph: You do not truly know someone until you fight them.

Un adevar vechi dar usor nedreptatit in aceste timpuri in care ar trebui sa ne transformam cu totii in mielusei mustind de empatie si toleranta. Nu poti cunoaste pe cineva pana nu ai avut cateva conflicte cu el. Pana cand nu ai vazut cum functioneaza in afara zonei de confort, fara masca. Si cunoasterea unui om nu e o evaluare rece, e o relatie intre tine si el. Altcineva il va "cunoaste" altfel.

Astfel de mici adevaruri fac oamenii mai intelepti, mai putin nesimtiti. Dar cei pe care se vede clar ca sunt lipsiti de intelegere? Putem sa-i scuzam pentru ca parintii lor nu au avut in biblioteca filozofi existentialisti? Eu zic ca nu. In definitiv cine n-a vazut Matrix? Problema e la ei si nu in alta parte.

Oaia neagra

De ceva ani incoace e foarte la moda sa faci parte dintr-o echipa. Echipa e cuvantul de ordine. Totul se face in echipa, echipa conteaza, echipa e mai importanta decat membrii ei, etc. Nu exista CV in care omul sa nu scrie ca e mort de placere sa lucreze in echipa.

Pe de-o parte e de inteles de unde vine asta. Oamenii au fost in mare masura individualisti. Majoritatea noastra suntem destul de egoisti incat sa ne gandim mai repede cum sa iesim noi in fata decat cum sa ajutam un grup. Tendintele astea se vad de altfel foarte bine in Romania, unde, datorita efectului par-contre al comunismului suntem fiecare pentru el. De aceea echipa si apartenenta la ea sunt aproape dogma in societatea civilizata, conceptul fiind impins inspre noi pe toate canalele posibile. A fost o idee buna. A si functionat, si functioneaza foarte bine in continuare.

Doar ca, nu stim sa ne oprim. Nu ne dam seama cand binele pe care incercam sa-l inoculam in oameni incepe sa strice mai mult decat sa rezolve. Einstein nu a fost o echipa. Beethoven de asemenea. Si da, oamenii astia au facut mai mult pentru omenire decat multe echipe de azi. Deja am ajuns la momentul la care individualismul este condamnat. Este considerat vetust si periculos. Cel mai important motor al evolutiei individului nu mai valoreaza doua parale. Si individul se pierde pe sine in echipele suprapuse din care face parte. Echipa de la munca. Echipa de vecini de bloc. Echipa de fotbal in care se prosteste strigand "Maradonaaaa" sau "Mutuuu" in functie de varsta si cultura. Unde e individul? Unde e cel/cea care incearca sa cunoasca lumea din perspectiva personala, care isi pune intrebari, care descopera cu adevarat cata satisfactie iti produce intelegerea unui fenomen, descoperirea unei carti?

Da, e riscant sa nu faci parte din echipa. Da, viata e grea. Nu ai solutii intotdeauna si te simti uneori ca o oaie neagra, foarte singur in fata intregii lumi. Pe de alta parte asa suntem. Suntem singuri. Ne nastem singuri si murim singuri. Majoritatea lucrurilor care au valoare in viata noastra le facem singuri. Tot singuri putem accepta sa facem parte dintr-o echipa sau alta din ratiuni diverse. Insa trebuie sa fim foarte atenti pentru ca omul se poate dilua foarte usor in echipa. Se poate trezi ca face lucruri pe care altminteri nu le-ar fi facut nici in ruptul capului. Si asta e RAU.

Ilie de la Librarie

Astazi am intrat intr-o librarie, incercand sa caut o carte pe care sa o fac cadou. M-am ingrozit cand am vazut cantitatea de maculatura care se gasea acolo, de la "Arta razboiului PSI" pana la o gramada de carti care prezentau fel si fel de conspiratii, mari, medii si mici. O puzderie de carti care te invata sa devii mai bun la variate lucruri, alaturi de obligatoriile indreptare pentru intelegerea femeilor, barbatilor, cainilor, pisicilor, etc.

Mi-a atras atentia insa la un moment dat discutia dintre vanzator si un client destul de prezentabil, relativ in varsta (55 sau peste). Se discuta despre criza economica, evident. Timp de 10 minute discutia a fost destul de banala si la locul ei (cel putin franturile pe care le auzeam eu, concentrat sa gasesc o carte pe care sa o fi citit si sa merite facuta cadou). La un moment dat domnul prezentabil se indreapta spre iesire si, din usa, o tranteste direct si fara nici o atentionare: "Stati linistit, am vorbit personal cu Obama si m-a asigurat ca daca e nevoie o sa intervina". Dupa care a parcurs intr-o vesnicie metrul pe care il mai avea pana la usa, timp in care eu nu mai stiam unde sa ma ascund si cum sa ma abtin sa nu ma bufneasca rasul. Mai ales ca vanzatorul nu parea deloc afectat.

Dupa care am gasit cartea, am platit-o, am iesit repede pe strada si am ras ca prostul vreo 50 de metri. Presupun ca lumea se uita la mine cam cum m-am uitat eu la prietenul lui Obama.

Asa ca, nu va speriati de criza economica oameni buni. Suntem pe maini sigure. Obama stie. E cu mana pe buton si daca baietii astia fraieri din guvernarea Boc o sfeclesc va interveni decisiv. Arma secreta a Romaniei, Ilie de la Scularie (google it) a intervenit prompt intru salvarea Hiperboreei.

Ce mai interzicem azi?

Domnul Andrei Plesu e considerat de foarte multa lume un om inteligent, cultivat si cu foarte mult bun simt. De pe aceasta pozitie domnia sa publica in Dilema veche un text in care afirma ca este de parere ca votul trebuie sa devina obligatoriu in Romania. As fi putut trece poate peste acest mic derapaj, au existat si exista tari in care votul este obligatoriu. Dar domnul Plesu continua intr-o maniera stiintifico-fantastica cu o lunga paranteza:

Dacă ar fi după mine, aş merge cu legiferarea şi mai departe, date fiind condiţiile specifice ale ambianţei locale: aş interzice prin lege – cu sancţiunile aferente – scuipatul pe stradă, aruncarea gunoaielor în alte locuri decît în coşurile de gunoi, vorbitul răstit în locurile publice, tipărirea, pe forumuri, a mesajelor în care abundă greşelile grosolane de gramatică sau înjurăturile birjăreşti. Aş reglementa prezenţa muzicii şi a televizoarelor în restaurante, aş cere restrîngerea dreptului de emisie pentru posturi ca OTV, aş suspenda cursele de automobile pe străzile Capitalei şi dreptul unor şmecheri de cartier de a asculta manele cu sonorul la maximum, obligînd astfel străzi întregi, vecini şi instituţii să asculte ce le place lor. Şi multe altele....

Eh, de. Se pare ca se intampla si celor mai buni dintre noi. Sa ne concentram putin asupra problemei. Intai cu votul. Atata timp cat votul este anonim (adica nu trebuie sa ne punem CNP-ul pe buletin) putem linistiti sa scriem SGT PL pe buletinul de vot fara sa votam nimic. Si astfel, e ca si cum am sta acasa. De ce e nevoie de prezenta mea fizica in cabina aia daca eu nu am de gand sa votez pe nimeni? Nu pricep si odata cu mine sunt multi altii care nu pricep.

Mai departe. Aruncarea gunoaielor pe langa cosuri, muzica data tare, cursele de automobile pe strazi si multe altele din cele enumerate de d-l Plesu sunt deja interzise. Teoretic daca le faci, iei amenda sau faci puscarie. Practic, pentru ca politia din Romania este inexistenta, astfel de amenzi se dau foarte rar. Nu e o problema de legislatie, e una de eficienta.

Abia acum vine partea interesanta. D-l Plesu vrea sa "reglementeze" prezenta televizoarelor si a muzicii in restaurante. Restaurantele, in cazul in care nu e clar pentru toata lumea sunt private. Daca de acolo nu iese zgomot in afara sa deranjeze pe altcineva atunci pot avea orice muzica si oricate televizoare. Sunt spatii private, apartin cuiva, acel cineva reglementeaza pe acolo. D-l Plesu poate sa faca un lucru simplu: sa se pozitioneze de partea corecta a usii unui restaurant care nu-i place.

OTV-ul? Rar am vazut manifestare umana care sa ma scarbeasca mai mult. Mi se pare cea mai mizerabila chestie pusa pe sticla (si aici includ filme porno, stirile de la ora 5, etc). Ce fac cand apasand pe butonul de la telecomanda ajung la OTV? Mai apas o data. Ceea ce ar trebui sa faca si d-l Plesu.

Aveam pretentii de la Andrei Plesu. Credeam ca macar el intelege ca bruma asta de libertate de care ne bucuram acum, pentru care, repet, AU MURIT OAMENI, nu poate functiona atata timp cat se interzic din ce in ce mai multe. Ca nu se poate si cu aia in cur si cu sufletul in rai. Ca binele obliga la acceptarea raului. Pot si eu sa rog frumos la interzicerea prostiei? Ca de...

Gogomania zilei - brandingul personal

Nu mai stiu exact cum a ajuns sintagma asta la mine si nici cand. Imi amintesc senzatia de perplexitate totala care m-a cuprins cand am auzit-o si care s-a accentuat cand am avut curiozitatea sa sap un pic in problema. A trecut ceva vreme de atunci dar cum am scris mai demult despre fuga de responsabilitate si am uitat de acest subiect am zis ca e cazul sa revin.

Asadar ce mama lui e brandingul personal? Ideea e relativ simpla - creezi o marca personala. Un exemplu bun (din wikipedia) - Donald Trump. Numele lui a devenit destul de rapid o marca pentru ca l-a adaugat oricarui lucru pe care il facea, de la blocuri cu multe etaje pana la friptura Trump. Se scarpina in nasul Trump, se sterge la curul Trump. Pana aici e simplu - o definitie data unui fenomen care apare din cand in cand. Se presupune ca daca esti om de isprava si faci unele lucruri spectaculoase oamenii vor incepe sa stie cum te cheama. Or sa inceapa sa te imite. Numele tau devine o marca.

Aici vine treaba interesanta. Daca nu esti cine-stie-ce? Daca esti ok dar nu spectaculos? Sau de-a dreptul banal, poate chiar usor idiot. Cum faci branding personal? Pai foarte simplu ar raspunde aia 1% din oamenii cu bun-simt de pe lumea asta. Nu faci. Nu-ti trebuie. Iti vezi de viata, nevasta, copii, prieteni, catel, etc fara brand. Mare lucru. Nuuuuuu - se aud tipand ceilalti 99%. Trebuie sa existe o solutie! Vrem brand personal. Da? se aude o voce timida. Si ati fi dispusi sa platiti pentru asta? DA. AVEM BANI! SUNTEM TARI!. Bine! zice vocea timida. Va costa ceva. Fac eu un curs. Va invat cum sa va creati brandul personal.

Si pe urma incepe distractia. Cum vrei sa arate brandul? Vrei sa fii inteligent? Sau sensibil? Cool? Sau intelept? Sau toate de-odata? In functie de ce bifezi acolo pe fisa de inscriere ti se livreaza un asa-numit "personal branding toolkit". O trusa de scule cum ar veni. Hai sa vedem ce contine trusa de scule de aici

1. Carte de vizita
2. CV, referinte
3. Portofoliu
4. Blog/web
5. Profil LinkedIn
6. Profil Facebook
7. Profil Twitter
8. CV video
9. Garderoba
10. Adresa e-mail.

Deci, contra cost, esti invatat sa faci toate alea, inclusiv cum sa te imbraci. Dupa ce termina cu tine omul cu voce timida esti rezolvat. Ai brand personal. Facut de altii. De profesionisti. Daca e brandul nasol? Pai e responsabilitatea lor, dai javrele in judecata. Pe urma treci la personal rebranding. In care te stergi la cur cu brandul numarul 1 (nu e simplu, e nevoie de specialisti si pentru asta) si creezi brandul numarul 2. Sau 3,4,5,6, etc.

Se pune insa intrebarea (mi-o pun eu cel putin) tu unde esti in tot acest proces? Tu cine esti? Pai - tot eu raspund - nu conteaza prea tare. Din moment ce ai avut nevoie de altii sa-ti spuna. Din moment ce ai lasat pe altii sa te defineasca si sa arate lumii cine esti. Cum poti fii mai putin de atat? Cum poti fii mai nesemnificativ, mai lipsit de continut?

Neincrederea se intoarce

Ziceam nu de mult de o lege pe cale sa apara in Germania care va permite cenzura pe internet. In Canada, politia va putea in curand (in numele sigurantei cetateanului, evident) sa solicite inregistrari de la providerii de internet, fara mandat de la judecatori. E simplu. Sigur, nu avem nimic de ascuns. Sigur, suntem oameni civilizati, nu injuram in emailuri, nu descarcam filme de pe internet. Nu avem ce ascunde. Aia care au ce ascunde merita sa fie prinsi, nu? Ei bine, nu. Nu. De ce nu? Din principiu. Politistii (ca si statul in general) nu sunt o forta a binelui. Nu sunt ingeri. Sunt oameni, cu problemele lor. Daca li se da o putere prea mare asupra noastra nu vor ezita sa o foloseasca, la bine si la rau.

Nici aceste incercari, unele reusite, de a castiga instrumente de control nu sunt nevinovate. Oamenii astia (in special in Canada) ar trebui sa fie crescuti in cu totul alt spirit. Ar trebui sa fie educati de mici sa nu le treca prin cap asa ceva. Dar uite ca nu merge. Spoiala aia de educatie nu e suficienta. Cum apare o ocazie, cum incearca tot ce pot sa isi creasca puterea.

In numele sigurantei cetateanului, evident. Ganditi-va un pic. Daca lucrurile astea nu va deranjeaza macar un pic, nu meritati libertatea in care inca mai traim si pentru care au murit mult prea multi oameni.

Distractia universala

Ce fac toate produsele la care se face publicitate? Ne distreaza. Noul model x de la mercedes e conceput pentru oamenii care stiu sa se distreze. Detergentul Y transforma spalatul rufelor in distractie. Bormasina cu rotopercutie te distreaza. Masina de tuns iarba te distreaza. Ce sa mai vorbim de Coca Cola, Pepsi si alte de-alea. Acolo distractia e doboratoare. La prima gura de de-aia si brusc se stinge lumina, esti inconjurat de oameni care danseaza si unul cu parkinson freaca niste butoane.

Ce e frate cu distractia asta? Chiar atat ii duce capul? Sau s-or fi facut studii te pomenesti. Or fi umblat pe strada si or fi intrebat: Buna ziua, sunt de la agentia Ionescu Popescu Mike Vasilescu si fratii si facem un studiu cu privire la ocupatiile preferate ale oamenilor: ce ati prefera sa faceti? Pai.... eu... asa... existential privind existenta... as vrea sa ma distrez. Auzi Ioane, bifeaza distractie si la domnul. Donsoara, aveti un moment? Ce faceti dvs. si va place? Hi, mie imi plaaace caaand ma distrez. Ioane, baga distractie la donsoara. Gata studiul. Ce vrea targhetul sa faca? sa se distreze. A, bun. La ce facem reclama? La macarale de mare tonaj? Ok, cu noua noastra macara de mare tonaj inlocuiti macaragia cu distractia.

Or avea dreptate? Nimic nu mai naste curiozitate? Nu mai exista alta ocupatie umana in afara distractiei? Care nici macar nu e o ocupatie, e lipsa unei ocupatii. Chiar nu mai accepta nimeni sa faca altceva?

Neincrederea ca datorie cetateneasca

Germania va introduce o lege care permite cenzura pe Internet. O lege similara exista si in alte tari europene. China detine cel mai mare sistem de filtrare a Internetului din lume. Se pare ca toata lumea vrea (in numele unor cauze bune, evident) sa prinda de coada Internetul si sa il supuna. Ce trebuie sa invatam de aici? Eu zic ca trebuie sa invatam un lucru extrem de important - nu exista guvern bun. Sigur, unele sunt mai bune decat altele dar la capatul tuturor lucrurilor NICI UN GUVERN NU MERITA INCREDEREA DEPLINA a cetateanului. Nu exista sistem politic care sa nu incerce sa manipuleze si sa supuna plebea. E in firea lor sa incerce, trebuie sa fie in firea noastra sa ne opunem.

Vad cu ingrijorare cum in multe locuri alegerile si preferintele politice sunt privite precum sustinerea unei echipe de fotbal. Caine pana la moarte (ma abtin de la alte comentarii pentru moment) vorbeste despre loialitate. Indiferent ce s-ar intampla cu haita lor, cainii respectivi raman caini, nu se transforma in pisici, lilieci, ornitorinci sau vulturi plesuvi. Loialitatea in mod normal e o calitate si trebuie apreciata, dar atentie! nu cand izvoraste din prostie. Partidele politice nu sunt echipe de fotbal dintr-un motiv foarte simplu: in cazul lor blatul este norma si nu exceptia. E bine sa fii loial unei echipe de fotbal, e o prostie sa fii loial unui politician.

A nu se confunda cu loialitatea pentru o doctrina. Poti sa fii de dreapta sau de stanga, si poti sa fii asa toata viata. Dar trebuie sa fii loial indivizilor. Oamenii, in special in politica sunt perisabili. La un an dupa ce au capatat o functie s-au schimbat suficient de mult incat sa devina periculosi. Intra in tot felul de jocuri care ii fac sa nu se mai recunoasca in oglinda dimineata.

Trebuie sa fim sceptici in fata oricarui politician, partid politic, nu pentru ca nu suportam politica sau pentru ca nu ne place persoana ci pentru ca asta e singurul mod in care ne putem pastra libertatea. Nu trebuie sa avem incredere in ei nu pentru ca suntem antisociali ci pentru ca asta e jobul nostru, ei tind sa ne supuna (uneori foarte bland, gentil si placut) iar noi trebuie sa ne opunem chiar daca a ne opune inseamna o viata mai rea. Orice capcana ascunde in mijlocul ei ceva extrem de apetisant, altfel nu s-ar prinde nimic in ea.

Sa nu ne mintim - vremurile pe care le traim acum sunt extrem de favorabile. Indiferent de criza economica, de faptul ca Romania e o tara dificil de suportat, indiferent de maneaua de la colt, avem mai multa libertate decat au avut multi oameni in trecut. Ce ne asigura aceasta libertate? Slabiciunea programatica a conducatorilor tarii. Faptul ca ei sunt vulnerabili, acum sau la terminarea mandatului. Este imperativ ca ei sa se simta prost! Orice ii face sa se simta bine le da forta sa ne supuna. Si TOTI VOR SA NE SUPUNA. Abia asteapta sa o faca. Cauta orice ocazie, cat de mica si incearca in continuu.

Pentru ca in final suntem singuri in fata lor. Si ei sunt singuri in fata noastra.

Tirania cretinilor

Sunt abonat la un newsletter despre trenulete electrice. Ieri am primit o reclama de la ei care continea o fotografie superba. Am apreciat fotografia si intreaga ei metafora la care, ca tata de baiat sunt foarte sensibil. La scurt timp dupa mailul cu fotografia am primit urmatorul text, tot de la ei:

Our Apologies

Earlier today our promotional team distributed a Father's Day e-mail advertisement for our magazines, depicting a father and child walking along a railroad track. The photograph was highly inappropriate, and we apologize for including it in the ad. The editorial staffs of Trains, Classic Trains, Model Railroader, Classic Toy Trains and Garden Railways are dedicated to promoting railroad safety in all our efforts and we truly regret the use of this photo.

The Publishers

Nu e nevoie de prea multa minte sa-mi dau seama ca vreo cativa oligofreni de la cine stie ce asociatie idioata, complet lipsiti de orice fel de sensibilitate au inundat mailul alora cu proteste. As vrea tare mult sa ma intalnesc cu ei pe o strada intunecoasa si in lipsa martorilor. Pana atunci, scriu si eu unde pot, adica aici, un mesaj:

Bai cretinilor! Faceti tuturor un bine si puneti-va streangul de gat. Cum va permiteti sa va bateti joc de oameni? Cine v-a dat puterea asta si de ce? Cum ati reusit sa treceti prin viata fara sa capatati nici un pic de sensibilitate? Cum va permiteti sa va manifestati public? Cine pastele mamii voastre va credeti? Sau v-ati speriat cand ati vazut poza? V-ati gandit: OMG! Danger! Nu toti prietenii nostri stiu ca pe sinele de tren circula trenuri! Daca oamenii in necunostinta de cauza isi vor lua copii la plimbare pe liniile de tren si vor sfarsi striviti? Vai!!! Trebuie sa facem ceva!! S-au dat telefoane, s-au trimis mailuri, s-au scris mesaje pe twitter. Organizatia cretinilor a functionat impecabil. A fost luata atitudine, fraierii s-au speriat si au trimis repede un disclaimer.

Uite asa mi se intampla de fiecare data. Ma bucura si pe mine ceva putin, capat si eu putin optimism, putina speranta ca mai exista si oameni normali pe lumea asta si ZDRANG!! in 30 de minute vine si trezirea. Calm, calm. A fost o greseala. O greseala monumentala care era cat pe ce sa duca la injumatatirea populatiei prin accidente infioratoare de tren. A fost corectata. Dormiti in pace dragii nostri imbecili, veghem la siguranta vostra. Iar cui nu-i place - mars de aici. Puterea e in mana cretinilor si nu ii mai dam drumul.

Nu stiu cui sa dau credit pentru imagine - ea a venit de la model railroader magazine

Hai sa nu ne mai spalam.

Cum facem sa parem mai interesanti decat suntem? O varianta simpla si la indemana oricui - preocupari intense pentru problemele stringente ale civilizatiei umane. Nu poti sa bati asta. E complexa, e actuala, e de partea binelui, aduce multumire de sine si o imagine impecabila.

Imi amintesc cu amuzament de o declaratie a unei starlete al carui nume nici prin cap nu mi-a trecut sa-l retin care spunea ca ea e foarte serios preocupata de problema apei in lume. Cum ca ar stii ea din surse sigure ca daca nu facem economie la sange o sa ramanem fara apa. Deja exista - ascultati oameni buni - unii pe lumea asta care nu numai ca nu au dupa ce bea apa dar nu au nici apa de baut dupa ce. E o tragedie. Persoana isi lua angajamentul sa consume mult mai putina apa.

Pe mine brusc m-au napadit amintirile de pe vremea cand mergeam cu transportul in comun. Nu va speriati, tara asta e mult mai ecologica decat altele. Oamenii au purces deja la reducerea drastica a cantitatii de apa consumate pentru propria lor persoana asa cum se poate constata usor in orice autobuz aglomerat.

Plus ca eu mai am o problema - cum anume se consuma apa?. Te speli cu ea, curge de pe tine, se duce la canal de unde ajunge inapoi in rauri/mare/ocean. O bei, o transpiri, o pisi, o caci, o alte alea, se duce in atmosfera, la canal de unde ajunge.... Singurul mod in care poti sa stochezi apa o vreme e sa te ingrasi. Te ingrasi 1 kg stochezi vreo 600 de grame de apa. Sau sa faci un copil. Copilul respectiv este un rezervor de apa in continua crestere.

Daca am slabi fiecare cu cate 2 kg? Suntem 22 de milioane de oameni numai in Romania. Ar insemna undeva pe la 26 de milioane de litrii de apa. Suficient cat sa dai cate 4 l de apa tuturor celor din Iordania. Numai din Romania. Dar Europa? 830 de milioane. 1000 de milioane de litrii de apa. Acum inteleg eu de ce fetele astea arata ca niste creioane si se chinuie sa slabeasca in continuare. Nu e cochetarie. E grija pentru planeta. Inca o chestie importanta. Implanturile pentru marirea sanilor se fac cu solutie salina. O jumatate de Kg de apa care ar trebui si ea redata naturii si trimisa in Iordania. De persoana.

Cum ajunge apa pe care o economisim chinuind colegii de autobuz in fiecare zi de la noi in Iordania? Astea sunt detalii tehnice de care sa se ocupe cretinii aia de ingineri. Noi sa facem partea importanta. Suntem in rezonanta cu problemele lumii. Si la moda.

Toleranta 0

Un prieten ma acuza ca sunt intolerant. Nu fata de toleratii momentului (gay, negrii, etc) ci fata de notabilitatile romanesti. Faptul ca nici prin cap nu-mi trece sa citesc cartea scrisa de Mihaela Radulescu sau am vagi probleme cand Dan Puric se trezeste brusc un fel de Nicolae Steinhardt si ne spune ca toata cultura vestica e o mizerie.

Exemple sunt nenumarate. De fapt nu, exemple sunt toate. Istoria recenta a acestei tari a fost se pare atat de perversa cu noi incat nici un om care a acumulat o cantitate semnificativa de notorietate nu e deasupra oricarei banuieli de impostura. Am incercat sa ma apropii (la figurat) de multe figuri notabile ale culturii, chiar si politicii romanesti. Toti pana la unul m-au dezamagit profund, nu pentru ca erau sub asteptarile mele ci pentru ca NU AVEAU NICI O LEGATURA CU CEEA CE SPUNEAU CA SUNT.

Mii, zeci de mii de carti scrise de toata lumea. La orice ziar, pana si portarul are un volum de poezii in pregatire iar femeia de servici are deja doua volume de eseuri aparute. Fochistul pregateste un volum de comentarii politice. Nu exista ziarist mai de Doamne-ajuta care sa nu fi prestat cel putin un sfert de padure. Cine sunt acesti oameni? Ce vor ei sa spuna? Multi dintre ei nici macar nu scriu fictiune. Scriu despre ei. Cine sunt ei? De ce as citi eu despre ei? Cu ce anume mi-ar putea imbogati viata o astfel de lectura? O viata de om e o viata de om si ar trebui sa fie interesanta. Ar trebui daca as avea cea mai mica incredere in sinceritatea lor. Dar nu am cum sa am. Pentru ca i-am vazut de prea multe ori in pozitii de profunda impostura. Pentru bani, pentru diverse alte avantaje... Pai pentru propria lor imagine? Ar taia in carne vie.

Nimeni nu se multumeste cu ceea ce este, chiar daca este foarte mult. Toti vor sa mai taie niste copaci si sa populeze librariile cu aiurelile pe care vor sa credem noi ca le-au trait. Imi aduc aminte de Elena Ceausescu care a vrut sa fie nu fosta curva, nevasta de cizmar ci savant de renume mondial. Sa fie primita in academii, sa stea cu baietii de la laborator la o bere si sa joace fazan pe substante din chimia anorganica. In limba engleza.

Despre copilarie

Am in continuare momente in care ma apuca o furie de nedescris cand imi dau seama ca nu mai sunt copil. Ca nu voi mai fi niciodata copil. Nu voi mai avea niciodata acea viata atat de senina, de lipsita de idiotenii de care imi e capul plin acum la maturitate. Imi e din ce in ce mai greu sa iau in mana o bucata de lemn si sa ma prefac ca sunt pilotul unui avion care scapa de furtuna. Imi e din ce in ce mai greu sa imi doresc sa ma fac ceva cand o sa fiu mare. In continuare refuz sa inchid capitole din viata mea desi incepe sa se impuna. E clar ca nu voi mai fi niciodata un mare sportiv. Nici macar un mic sportiv.

Cea mai mare pierdere este pierderea inocentei. A ideii ca lumea e frumoasa si buna si perfecta. Din nefericire exista din ce in ce mai multi copii care afla pe pielea lor aceste adevaruri prea devreme. Uneori din tampenia parintilor lor care vor vezi-doamne sa-i pregateasca pentru viata. De parca viata de copil nu e viata.

Am impins copilaria cat am putut de departe, grotesc de departe, in continuare sunt anumite comportamente de "adult" pe care le refuz pana acolo incat devin uneori ridicol. Nu stiu cum sunt altii dar eu am avut toata copilaria un dispret profund pentru adulti pentru ca se luau asa tare in serios. Il am in continuare, intr-o oarecare masura. De cate ori vad cate un caraghios de 1m si 30 punandu-si dr. ing. inaintea numelui de pe cutia de scrisori din blocul unde locuieste la etajul 8. De cate ori vad oameni "seriosi" discutand despre probleme "serioase" simt o nevoie nebuna sa le joc o festa, sa arunc o petarda, sa sparg un balon, orice numai sa le vad fetele contrariate si revoltate.

In egala masura ma enerveaza cand ma surprind pe mine facand asta. Si fiindca nu se gaseste aproape niciodata vreun copil sa sparga vreun balon, de regula ma opresc brusc din orice si ma bufneste rasul (spre mirarea evidenta a celor de prin jur). Sau ma apuca nervii.

Imi vine sa plang cand ma uit la copii de 14 - 15 ani care doresc sa devina adulti cu disperare, se imbraca corespunzator, vorbesc cum cred ei ca vorbesc adultii, comenteaza atitudinile altora, baietii se barbieresc de la 11 ani iar fetele se roaga in fiecare seara sa le creasca sanii. Ar mai avea 2 - 3 ani de copilarie pe care ii pierd din pura prostie. Pentru ca acei 2-3 ani nu se intorc. Niciodata. Si sunt mai valorosi decat 15 ani de viata adulta. Poti sa te comporti ca si cum ai fi tinar la varsta de 45 de ani si sa-ti si iasa. Dar sa te prefaci copil nu se mai poate. Cel putin pana pe la 65 de ani si atunci e oricum dramatic.

Am reusit sa prelungesc copilaria mea destul de mult, misiunea mea e acum sa prelungesc copilaria copiilor mei. Sa nu se apropie nimeni de ei sa ii invete despre viata de adult pentru ca va avea de-a face cu mine. Cu mine, cu indrazneala unui copil si cu forta unui adult de 100 de kg. A se scuti cu pregatirea pentru viata. Continui sa cred cu tarie ca un copil e mult mai pregatit pentru viata de adult decat un adult.

Imi place ploaia

Intotdeauna mi-a placut ploaia. Intotdeauna mi-a placut Bacovia. Niciodata nu am fost pesimist, niciodata nu am fost un personaj trist. Imi place pur si simplu ploaia. Imi place sunetul ei, imi place cum se vad picaturile care se lovesc de pamant, imi place sa urmaresc micile firicele de apa care se misca nesigur pe pamant, unindu-se si disparand in balti. Imi place ploaia pentru ca spala peisajul. Lucrurile arata cumva mai bine pe ploaie, culorile sunt mai vii, texturile mai evidente. Imi plac consecintele ploii. Imi place ca goleste orice parc de oameni, dispar suvoaiele de omusori in miscare browniana care par intrusi in parc si raman doar cei in trecere sau cei care chiar pare ca au ce cauta acolo.

Imi place sa ma uit la picaturile de ploaie care cad pe parbrizul masinii. Imi place la nebunie sentimentul pe care il am cand stau pe o veranda cu un coniac in mana, afara e outin frig si ploua. Imi place ploaia pentru ca transforma toate peisajele in picturi pointiliste.

Imi plac toate ploile, ploile violente de vara care de obicei vin dupa o caldura insuportabila in care totul pare ca pute infect, ploile de toamna grele, care fac ca orice sa fie saturat cu apa, ploile care dureaza 10 minute si ploile care dureaza 10 zile.

Imi place sa fiu oriunde pe ploaie - in casa, pe veranda, in masina, pe strada sub umbrela sau sub gluga sau chiar pe strada in tricou, ud pana la piele.

Imi place si faptul ca majoritatea oamenilor urasc ploaia.

Cainele cainelui

Unul dintre miturile care circula cu viteza in ce priveste taranul roman e ca iubeste natura. Divinizeaza animalele. Traieste in armonie cu mediul si nu vrea sa-l distruga asa cum a facut taranul american. Sau taranul francez, neamt, italian, suedez. Al nostru e, evident, mai bun. Mai bland. Mai ecolog.

M-am plimbat ceva prin tara asta si am vazut un numar suficient de tarani sau consecintele vietii lor ca sa imi dau seama ca nu tine. Nu merge. Nu iese. Ce face omul cand are o curte? O acopera cu beton dintr-un colt intr-altul. Copacii se taie sa nu faca umbra la ceapa. Daca se planteaza un pom, apai ala e numaidecat fructifer (90% din cazuri prun) si din momentul plantarii i se taie varful ca sa nu cumva sa creasca prea mare.

Iar animalele? Am vazut o gramada de caini omorati in bataie pentru ca nu erau buni (nu erau destul de fiorosi, mancau vreo gaina), pisici folosite ca tinta pentru prastii, cai infometati de li se vedea sira spinarii prin burta, catei si pisoi inecati la nastere.

Scriu asta pentru ca facand o trecere in revista a unor fotografii mai vechi am gasit-o pe cea asociata acestui post. In ea se vede un caine care era legat de un par in mijlocul unui camp. Cainele era destul de bolnav, de jur imprejurul lui se vede blana cazuta. Lungimea lantului era de cativa metrii. Nu stiu ce facea acolo si de ce era pus dar mi se pare destul de clar ca nu din dragoste.

Concert pe muzica de Lucescu

Romanii fac multe lucruri bine si mult mai multe lucruri prost. Toata lumea stie asta, se comenteaza zilnic, se scrie in ziar si se vorbeste la TV. Printre acele activitati la care romanii nu au fost aproape niciodata buni este fotbalul (cu o singura exceptie). Sade bine astfel ca fotbalul sa fie una din cele mai populare activitati din tara. Ei bine, in aceasta seara s-a intamplat meciul de fotbal dintre Romania si Lituania. Ma preocupa extrem de putin fotbalul, ma preocupa si mai putin fotbalul romanesc si aproape la fel de mult cel lituanian. Drept pentru care am mutat repejor pe alt program, nu mai stiu care si m-am dus sa fumez o tigara in bucatarie. Intre timp, cineva din restul familiei a descoperit pe TVR Cultural un concert al filarmonicii George Enescu.

Nu vreau sa incerc acum sa fac pe nebunul si sa spun ca eu ascult numai muzica clasica si ca tot ce s-a intamplat in muzica dupa 1900 e de cacat. Nu e cazul. Probabil ca intr-o seara normala as fi mutat linistit pe alt canal, uitand-ma la cine stie ce disperat din Marea Britanie care isi face o casa ecologica sau la vreun documentar despre operatia de by-pass gastric. Pentru cei care urmaresc OTV - da, dragii mei, viata e din ce in ce mai grea si pentru noi, fraierii care se uita la Discovery. Despre asta insa, cu alta ocazie.

Insa ceva m-a oprit si am ramas, impreuna cu toata familia pe canapea in fata televizorului, asa cum sade bine unei familii moderne, urmarind concertul sus-amintit. in acest timp, colegii mei de cartier se manifestau vocal semi-articulat ori de cate ori mingea aia ajungea si pe la vreun jucator roman. Vocile se auzeau din curtea dintre blocuri, presupun sa s-au scos televizoare la geam, scaune pliante, bere, seminte.

Oameni buni, m-am simtit atat de bine cum nu m-am mai simtit de mult. Pentru ca mi s-a dovedit ca este posibil sa traiesc si eu. Sa fie ceva si pentru mine la televizor. Sa fiu si eu bagat in seama. Iar simplul fapt ca noi ascultam Mica Serenada in timp ce in jurul nostru o armata de cetateni se manifestau gutural mi-a dat pentru o secunda un sentiment de invincibilitate.

Mi s-a confirmat inca o data ca pentru a putea aprecia binele este nevoie de omniprezenta raului. Cum spune si titlul acestui blog - Mereu in cacat dar adancimea variaza. Cotele cacatului au fost reduse in aceasta seara datorita concertului de pe TVR Cultural. A fost putina seceta. Dar cum trebuie pastrat un echilibru, maine ma pregatesc de potop.

Vulcanologi in habitat natural, odihnindu-se

Ce cauta o vulcanizare intr-un cartier de blocuri? Ei bine, in blocuri locuiesc oameni (folosesc termenul in sensul cel mai permisiv cu putinta). Oamenii au masini. Masinile au ...suspans... roti. Si de aici e simplu. Un business plan interesant. La o familie de 2 oameni exista 2 guri de hranit, 2 cururi de sters dar pot fi 5 roti de peticit din cand in cand. Mai ales cand oamenii de prin blocuri mai ajuta si ei cu surubelnita. Si ajuta. Una peste alta, in zona in care locuiesc eu (Iancului - Pantelimon aproape de intersectie), una din cele mai vechi pravalii e o vulcanizare. Celelalte magazine rezista in medie un an. Imediat langa vulcanizare exista un alt business care e chiar mai vechi decat vulcanizarea. Un magazin de cosciuge/cruci, etc. Odata, unul din angajatii de la vulcanizare i-a zis unei domnisoare care se plangea ca intrase cu masina intr-o bordura si isi indoise o roata: "Lasati domnisoara ca nu e problema. Cat veniti la noi e inca bine. Mai rau e cand ajungeti la vecini"

Politica de personal la vulcanizare e interesanta. Mi-am peticit roti acolo periodic (cam odata pe an). Niciodata nu sunt aceiasi oameni. Sunt asemanatori dar altii. Sunt intotdeauna trei (asa pare cel putin), un sef, un angajat normal si un ucenic pentru carat rotile si cumparat tigari. La pompe funebre nu s-a schimbat nimic, sunt aceiasi oameni de ani de zile. Eternitatea stie ce stie.

Dimineata vulcanologii scot din cosmelia respectiva cateva cauciucuri si un placaj pe care scrie Vulcanizare. Intr-o antiteza totala cu vecinii lor, vulcanizarea pulseaza de viata toata ziua. In continuu trag masini la usa, se desurubeaza roti, se umfla, se verifica, cei trei angajati fac aproape tot timpul ceva. Seara baga cauciucurile si placajul innauntru. La pompe funebre, in fiecare dimineata se scoate la display pe trotuar un capac de cosciug si o cruce dupa care se asterne linistea pana seara, cand obiectele se recupereaza si magazinul se inchide

In imagine, cei trei membri ai echipei intr-o zi insorita de februarie, cand nu era prea multa treaba, iesiti la un mic gratar la cauciuc. Va las pe voi sa ghiciti cine e seful, cine e angajatul si cine e ucenicul. Cei de la pompe funebre nu ies niciodata la gratar. Desi ei ar avea suficient lemn.

O mica poveste de succes neasteptata pentru mine si o antiteza interesanta care arata ca daca esti putin atent in jur gasesti macar material pentru un post pe blog. Poveste de succes pentru ca pravalia rezista. Un supermarket Angst a rezistat un an. Un magazin de mochete - cateva luni. Buticuri, altfel de magazine (haine de copii, instalatii sanitare, restaurante) un an, maximum 2.

Cine ar fi crezut? V-ati fi bagat banii intr-o vulcanizare? La parterul unui bloc? Perete in perete cu un magazin de cosciuge si cruci? Sau ati fi ales sa va bagati banii direct in pompe funebre?

Inchei spunand ca sper sa fiu multa vreme clientul lor (chiar daca asta inseamna de fapt repararea unor mici neplaceri) si cat mai tarziu al vecinilor lor. Clientilor ambelor pravalii le urez sanatate.

Si va rog din suflet, nu imi spuneti ca nu se zice vulcanologi. Zau.

Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000. Ocazie cu care il invit si pe lenesul meu amic Razvan Balasa sa participe la concurs.

Paranoia de dimineata

Bucurestiul e un oras din ce in ce mai greu de suportat. Orice as face ma lovesc de oameni care vor sa faca exact ce fac eu. Si ma calca pe nervi ingrozitor de tare. Vreau sa intru cu masina pe o straduta - hop se nimereste altul care vrea sa iasa. Vreau sa-mi iau cafea de la un automat aflat aproape de usa unui magazin - tocmai atunci se intampla sa vrea sa intre/iasa din magazin femei cu carucioare, oameni cu stivuitoare care aduc marfa, oameni cu sacose imense. Vreau sa intru pe o usa, imediat sunt acolo 20 de oameni care vor sa iasa. Rational, imi dau seama ca sunt acolo din intamplare si nu ca sa ma enerveze pe mine. Dar, de fapt, ma calca pe nervi ingrozitor si intotdeauna ii urasc cu pasiune.

Orice gest as face se gaseste cineva care sa ma impiedice sa-l fac sau care sa ma incomodeze. Nu ma intereseaza ca nu vrea sa faca asta, ma calca pe nervi si daca as trai in vestul salbatic as scoate pistolul si l-as impusca. Ma duc sa-mi iau tigari de la colt- un chiosc nenorocit de ca care nu cumpara nimeni si al carui proprietar se plange ca da faliment. Niciodata nu am vazut oameni la coada, cu exceptia momentului in care ma duc eu. Atunci apar, ca in filme, se reped in fata toti cei care stau pe trotuar, masini opresc cu scrasnet de roti si din ele se dau jos mai multi oameni decat ar fi normal, toti se aseaza la coada.

Multa vreme am reusit sa ma feresc. Le invatam obiceiurile si eu faceam pe dos. Nu mai tine. Sunt peste tot. Asteptandu-ma pe mine sa fac o miscare. Perfect coordonati, tot timpul pe faza. Imi fac cumparaturile la ora 2 dimineata. Se gasesc cativa amarati, cu ochii carpiti de somn care stau pe acolo pana ma apropii eu de casa. Atunci tasnesc de pe pozitii si se insira in fata mea la casa. Intru in magazin, nu e nimeni. Pana sa ma lamuresc ce sa cumpar e coada de 5-6 oameni.

Oameni la bancomat care petrec o jumatate de ora. Nu stiu ce fac, oricarui om normal timpul ala i-ar ajunge sa cumpere o rafinarie prin tranzactii la bursa. Oameni care cumpara cate 100 de grame din 12 sortimente de mezeluri, dialogand cu vanzatoarea despre sensul vietii. Case de marcat care se blocheaza exact inaintea mea sau oameni care nu vor sa renunte la perechea de ciorapi albi care nu are cod de bare.

Suntem prea multi. Prea multi in magazine, prea multi pe strada, prea multi oriunde. Multi si nehotarati. In miscare browniana. Masinile trec de pe o banda pe alta din dorinta de a castiga 2 metrii. Oamenii se arunca in fata lor ca sa prinda autobuzul. Cohorte, fluvii de oameni, masini, motociclisti, biciclisti. Cu un singur scop in viata: sa ma deranjeze pe mine. Groenlanda arata din ce in ce mai bine.

Fuga de responsabilitate

Cel mai practicat sport in lumea noastra e fuga de responsabilitate. Ea se produce pe atatea straturi incat ii putem pierde sirul. Cateva exemple mai putin evidente: aderarea la un anumit curent de gandire cu arme si bagaje. Sa zicem (ca e la moda) chestia cu ecologismul si cu planeta curata. Un demers corect si onorabil, extrem de complicat si in care ar trebui sa intre numai oamenii care stiu foarte bine ce fac. Dar e la moda. E facil. E simplu. Toate argumentele au fost enuntate, tot demersul e perfect aliniat si mai mult, sunt servite la pachet, usor de citit si inteles. Inteligenta de imprumut, suna bine si e moderna.

Hai sa luptam impotriva incalzirii globale. A mai fost una, cu gaura in stratul de ozon. Veneau oameni la mine si vorbeau de gaura aia cu o expresie de panica pe fata nestiind nici macar ce dracu e ala ozon. Dar nu e nimic. Responsabilitatea pentru inteligenta si cultura lor nu le mai apartinea. O pasasera initiatorilor cauzei. Nu mai suntem noi responsabili de cum ne imbracam. Abordam un stil. Nu mai suntem noi responsabili de ideile pe care le sustinem. Ne asociem unei cauze. In majoritatea companiilor responsabilitatea e extrem de diluata. Pe orice produs pe care il cumperi scrie clar ca nu e nimeni responsabil daca mori folosindu-l sau consumandu-l.

Faptul ca oamenii nu vor sa fie responsabili pentru ce fac altii e de inteles. Dar nici pentru ce fac ei? Hai sa ne asiguram cu bani impotriva tuturor relelor pe care ni le putem face noi insine. Hai sa ne spuna altii ce mancam (dupa aia e responsabilitatea lor daca ceva nu merge) cum sa ne imbracam (e responsabilitatea trend setterilor daca seteaza trendul prost), ce sa citim si de unde (stiu aia ce stiu, nu?) la ce sa ne uitam la televizor, ce muzica sa ascultam, etc. In tot ce fac, oamenii nu mai incearca sa descopere, riscand sa aiba probleme pentru ca nu vor sa aiba nici macar responsabilitatea propriului esec.

Si la ce foloseste ca esecurile noastre sunt responsabilitatea altora?

Mai demult va fi mai bine decat a fost in prezent

Exista doua moduri extreme de raportare la prezent: Acum e cel mai bine (ACMB) si mai demult era mai bine (MDEMB). In functie de dispozitie, cultura (sau lipsa ei), personalitate, oamenii tind sa adere la una din ele. Desi eu tind sa ma indrept spre MDEMB, nu pot sa nu recunosc si multe avantaje ale prezentului. Cel mai greu e sa ma inteleg cu cei care sunt fanatici ai uneia din ele.

Fanaticii ACMB sunt cei care privesc totul in functie de ce s-a intamplat in ultimele luni, cel mult ani. Nu conteaza niste mii de ani de istorie. Nu are importanta ca s-au scris milioane de carti, s-au compus milioane de cantece, ca s-a facut politica si pe vremea babilonienilor, etc. Totul se compara cu ce se intampla in ultimii 2 ani. Vezi la televizor un film iesit ieri, zici ca e fenomenal, ca e cel mai bun film din toate timpurile, fara sa-ti pese ca e de fapt un remake dupa vreun film frantuzesc al anilor '50. Iese o melodie mai de Doamne-ajuta - vaaai e cea mai tare melodie din lume, hai sa o ascultam cu totii si sa ne entuziasmam, uitand ca si aia e un cover dupa vre-un cantec din anii '60. Oamenii astia sunt asa din convingere, nu pentru ca nu ar sti. Unii sunt informati. Ei insa vor sa traiasca in prezent. Cu alte cuvinte, le e lene sa invete ce s-a intamplat acum 400 de ani (o fac doar daca intamplarile sunt subiectul unui film care a aparut ieri). Dar daca maine va aparea un alt film, cu ce s-a intamplat acum 1500 de ani, casuta aia mica din creier rezervata pentru trecut va fi rapid golita si umpluta cu alt continut.

Membrii sectei MDEMB sunt fix pe dos. Nimic din ce e modern nu e bun. Totul e o copie ieftina al unor lucruri care s-au mai facut deja (din pacate, cretivitatea contemporanilor nostri nu ajuta aici). Avansul omenirii nu exista, dimpotriva, societatea se indreapta spre distrugere. Nu conteaza ca poate remake-ul dupa filmul din anii '50 nu e rau, poate are ceva deosebit, poate actorii au jucat mai bine sau realizarea tehnica e mult mai buna. Nu conteaza ca poate coverul dupa cantecul din anii '60 nu suna rau si poate merita ascultat, poate capata o noua viata intr-o noua interpretare. Nu conteaza cuptoare cu microunde, telefoane mobile, sateliti, tuneluri pe sub mari, etc.

Ambele abordari pacatuiesc prin dragostea de facil. E simplu sa te inscrii intr-o astfel de grupare, unde toate argumentele ti se servesc in brosuri si orice ti s-ar spune tu ai raspuns. E foarte complicat sa gandesti cu propriul creier, complicat si frustrant in acelasi timp. pentru ca puterea ta e limitata, nu vei avea niciodata argumente la fel de bune ca ceilalti. Argumentele celorlalti sunt de obicei construite de multi oameni inteligenti, rafinate de-a lungul timpului prin contactul cu publicul, etc. Tu vii cu bunul simt si cu vreo doua idei palide care vor fi desfiintate instantaneu in primele 5 min. ale conversatiei.

Ambele abordari pacatuiesc prin lipsa de respect fata de oameni. Lipsa de respect fata de milioanele de oameni care au trait si au creat diverse lucruri pana la aparitia fiintei lor nesemnificative pe pamant. Lipsa de respect fata de oamenii care au aparut concomitent cu fiinta lor neinsemnata dar care au reusit sa faca ceva monumental. Lipsa de respect fata ce ceea ce nu cunosc. O lipsa de respect agresiva, care spune clar "Nu-mi trebuie sa stiu astea. Importanta e calitatea vietii mele".

Mai demult, cand oamenii nu se grabeau sa adere la una din aceste grupari, era mai bine