Madonna si bulgarii

Am un amic care e din cale afara de fascinat de poporul bulgar. Crede ca in poporul bulgar se pot regasi toate calitatile pe care poporul roman nu le are. Eu am fost fascinat de fascinatia lui o vreme, ca de orice lucru pe care nu il pricep. Cum sa fii fascinat de poporul bulgar? Cum sa fii fascinat de poporul roman? Totusi, au fost si sunt pe lumea asta babilonbieni, egipteni, mayasi, incasi, greci, romani, francezi, englezi, americani....

E, uite ca poporul bulgar se razbuna pe mine si imi ofera o mostra de inteligenta fascinanta (citita aici) care m-a lasat cu gura cascata cam jumatate de ora. Sa va zic. Din ratiuni care imi scapa, Madonna (curvistina cantareata, nu statuile alea de prin muzee) s-a hotarat sa cante in Bulgaria (cum de altfel umbla vorba ca vine si in Romania). Tot ea, Madonna, s-a gandit sa zica si ea ceva dragut la radio cu gurita ei atat de mult utilizata. Si a zis Madonna in limba engleza ca se pare ca nerusinata nu stie limba bulgara. A zis asa:

Hello Bulgaria, this is Madonna and I expect to see you at the August 29 show in Sofia, in Vassil Levsli Stadium

Consiliul pentru Media Electronică din Bulgaria a stat un pic si s-a gandit (la un castravecior murat) si a tras concluzia ca ce facu femeia la radio e reclama in alta limba decat cea bulgara si ca e interzisa. Si au dat amenda radioului cu pricina.

Eu ma intreb asa. Cati or fi fost oamenii aia din consiliu? Macar 8 sau 10? Nu s-o fi prins nici unul ca e cumplit de ridicol? Ca or sa-i rada si curcile? Mai rau: ca or sa-i rada pana si romanii?

Mi s-a luat de neconventional

Cine mai stie pe undeva, ascuns, un lucru conventional, sa mi-l arate si mie. Pentru ca unde intorc ochii, orice este neconventional, spulbera barierele, etc. Sunt mii de platitudini indreptate in aceeasi directie. Orice rahat produs zilele astea este descris ca avangardist si neconventional, altfel.

Deci conventionalul e un lucru rau. E nasol. Conventiile alea sunt facute pentru a fi sparte de oameni neconventionali. Ba neconventionalilor! De unde gasim pe cineva sa faca alte conventii atat de repede cat le spargeti voi?

Mie unul mi-ar fi cumplit de rusine sa mai folosesc cuvintele astea. Ce faci? Ma cac, dar ma cac altfel. Cum adica altfel? Nu stiu, altfel, neconventional. De jos in sus. De la dreapta la stanga. Cu o mica volta la final. Si fara sters la cur care e asa de plictisitor si conventional.

Chestia asta imi produce cand amuzament cand nervi. Nici nu stiu cum dracu sa descriu senzatia - mi se pare incredibil ca oamenii sa se scalde intr-o asemenea imbecilitate. Imbecilitate atat de pura, atat de nealterata de vreun pic de creier. Imbecilitate cu totul conventionala, clasica, veche de cand lumea si in care nimeni n-a reusit sa faca vre-o zgarietura avangardista. Uneori asta ma amuza. Alteori ma enerveaza. Asa e cu prostia.

Nu intamplator neconventionalul asta e legat in principal de arta si de cultura. In inginerie nu merge. Ca n-ai cum sa faci un aspirator care, in mod neconventional, sa sufle aer in loc sa-l aspire. De aici si dispretul superior afisat de neconventionali fata de plicticosii care fac aspiratoare.

Evident, totul nu e decat fum. In continuare conventiile functioneaza. Aspiratoarele aspira, masinile au volan (ce scarbos) iar avioanele au aripi (vai ce plictiseala). Printre marea de oameni conventionali care isi fac linistiti treaba si care tin lumea asta in functiune apar sporadic caraghiosi neconventionali care au impresia ca ceea ce fac ei "sparge barierele".

Si pentru ca totul e fum, neconventionalii sunt extrem de agresivi. Si se sprijina unul pe altul. Pentru ca stiu si ei ca e suficienta o miscare gresita si li se va descoperi impostura. Si se va rade de ei si vor ajunge conventionali. Ca nu e nimic mai conventional decat impostorul. In special in Romania.

humanoizii cu sepci portocalii (caput aurantium)

I-am vazut pentru prima data in restaurant, la cina. Erau cam 10. Erau si 10 femei cu ei. Stateau la o masa lunga, barbatii ocupand jumatate si femeile cealalta jumatate. Intre barbati si femei era de fiecare parte a mesei un scaun gol. Se purtau ca si cum tot complexul trebuia sa auda ce spun. Vorbeau o limba ciudata, presarata cu cuvinte romanesti.

Astazi au venit pe plaja. Purtau toti sepci portocalii. Femeile nu erau cu ei. Vorbeau la fel de tare, aflati la 20 de m unul de altul. Purtau toti sepci portocalii. Printre cuvintele ciudate tasneau cand si cand cuvinte romanesti ca: "tarie de caracter", "bun simt", numai notiuni pozitive. Aparent, indiferent ce limba vorbeau, ea nu continea aceste notiuni.

Voci groase, parca ingrosate artificial. Femeile au fost la piscina in timp ce ei au venit pe plaja. I-am revazut astazi la pranz. Acelasi aranjament la masa. Femeile, ca si data trecuta nu vorbeau. Barbatii insa vorbeau pentru un intreg parlament. Si tare. Tare de se zguduiau geamurile. La un moment dat, barbatii au plecat de la masa, dand semnalul femeilor ca au voie sa vorbeasca. Femeile raman si incep sa vorbeasca. Nu stiu care din cele doua sexe era mai insuportabil, zgomotele guturale de joasa frecventa a barbatilor sau zgomotele guturale de si mai joasa frecventa a femeilor. Toate cele zece femei la un loc aveau cam tot atata feminitate cat un cauciuc de tractor.

Uitandu-ma la ei am senzatia din ce in ce mai acuta ca antropologii fac o greseala. Taxonomia biologica are un principiu simplu, daca doua organisme nu seamana prea tare unul cu celalalt, ele sunt puse in doua grupe diferite si capata nume diferite. Am avut aceasta senzatie, extrem de puternica, uitandu-ma la ei zilele astea. La ei si la toti ceilalti oameni din jurul lor. Undeva se face o greseala. Astia nu sunt oameni la fel ca mine. Trebuie sa li se creeze un grup separat, cu alt nume.

Universitate cu ejaculare precoce

Societatea umana functioneaza dupa legea cererii si ofertei. Indiferent ca e capitalista, comunista, feudala, sau orice alt cuvant invatat la istorie, daca exista o cerere pentru un anumit lucru mai devreme sau mai taziu se va gasi cineva care sa-l ofere. Viata ar fi mult mai simpla daca acest principiu fundamental ar intra odata in creierul centimetric al unora.

De ceva vreme se vorbeste de Universitatea Spiru Haret si de metodele acesteia extrem de eficiente de a creste numarul de absolventi de facultate din Romania. Toata lumea e suparata. Toata lumea vorbeste despre sistemul de invatamant de cacat din Romania, despre profesori idioti, despre furturi pe fata si asa mai departe. Toata lumea uita un lucru care mie (ca fost membru al unei universitati) mi se pare elementar: Dragii mei, asta ati cerut. Asta cereati si pe vremea cand eram eu in sistem. Nu pot sa uit scarba cu care ma privea o intreaga sala cand spuneam ca trebuie sa invete x si y. Cand le spuneam ca trebuie sa inteleaga ce invata. Ca nu le pot da o reteta simpla, din 3 pasi, pentru a trece examenul z.

Intrebarile lor erau relativ omogene. La ce imi foloseste mie in viata sa stiu asta? Sau ailalta? Putem sa trasam o linie groasa si continua intre ce imi ceri tu sa invat si gestul x pe care eu il voi face repetat si care imi va aduce bani? Putem sa calculam ROI? Ca daca nu, nu vreau sa invat. Nu ma intereseaza. Nu am timp. Am treaba, mai importanta. Cer de pe acum scuze acelor studenti care chiar au vrut sa invete, nu i-am uitat, dimpotriva.

Din pacate invatamantul nu functioneaza asa. Nu se stie ce anume o sa faca studentul X cu viata lui. Nu se stie ce specializare va face, nu se stie unde se va angaja, nu se stie cu ce se va ocupa dupa absolvire. Programa universitara nu e o stiinta exacta. Sunt multi oameni care se muncesc pentru chestia asta, aici si in alte universitati din top 500. Dar ce stiu ei?

Da, invatamantul universitar romanesc are multe probleme. Salariile foarte mici au determinat plecari masive acum multi ani (printre care si a mea). Tot ele au determinat o sete de avansare pana la gradele didactice maxime, din ratiuni financiare, avansare facuta cateodata fortat. Finantarea facultatilor dupa numarul de oi pe cap de cioban nu a ajutat deloc.

Da, exista facultati in care toti sunt profesori universitari (gradul maxim). Exista profesori care dicteaza acelasi curs de 30 de ani. Or fi si profesori care iau spagi (eu nu am vazut asta dar lumea e mare). Dar exista si locuri in care se face cercetare avansata, exista oameni care sunt apreciati peste tot in lume, exista rezultate remarcabile. Dar nu despre asta e vorba, nu?

Universitatea Spiru Haret a aparut datorita cererii. Cererii de diplome pe bani. Nimeni nu se mai gandeste la facultate. Ma duc la psihologie. De ce? Pai vreau sa lucrez in domeniul x. Marketing. De ce? Pai vreau sa lucrez in vanzari. Practic timpul petrecut in facultate nu intereseaza pe nimeni, doar finalitatea obtinerii bucatii de hartie. Nimeni nu mai zice "ma duc la fizica pentru ca vreau sa inteleg cum functioneaza universul". Aceasta fiind situatia, s-a gasit cineva care sa ofere asta, imbogatindu-se pe parcurs. Societatea a acceptat aceasta ejaculare precoce universitara. E o mare ipocrizie sa afirmam ca nu am stiut. Toata lumea a stiut. Studentii au stiut ca se obtine usor o diploma. Ministerul a stiut sau ar fi trebuit sa stie de cand a inceput sa trateze universitatile ca pe fabrici de diplome. Companiile care i-au angajat pe acesti absolventi au stiut. Care e problema? De ce ne suparam acum?

Din 1991 se vorbeste despre eficienta sistemului universitar. Iata ca a devenit eficient. In singurul fel in care putea sa devina eficient. Studentii castiga diplome, profesorii castiga bani, universitatea la fel. Este atat de eficient ca a dus la scaderea preturilor pe piata. A, nu se mai invata nimic? Si? Pe cine deranjeaza? Invatatul sta in calea eficientei. Un student care nu absolva facultatea pentru ca e prea grea inseamna niste bani pierduti. In lumea eficientei banii pierduti nu sunt buni.

IANAL

IANAL - un acronim care se foloseste in grupurile de discutii si care inseamna I Am Not A Lawyer. Utilizat de regula cand ceea ce spui are legatura cu legile dar tu nu esti avocat. Deci, IANAL. Dar, ma gandeam la un moment dat la cum sunt structurate societatile noastre democratice sau pseudo-democratice cand vine vorba de legi. Avem un Parlament care trebuie sa aprobe legi. Avem o gramada de entitati care propun noi legi. Nu stiu sa fie nimeni al carui job sa fie sa distruga legi.

Legile depind un pic si de context, de moment. De aceea, uneori, anumite legi vechi se abroga. Tot printr-o lege. Deci dam o lege care spune ca o alta lege nu mai exista. Oricum, numarul de legi creste. Iar cei platiti sa faca asta au din ce in ce mai multe scoli, sunt din ce in ce mai inteligenti. Drept pentru care, legile sunt din ce in ce mai stufoase, mai intortocheate.

Ne trebuie un anti-parlament sau ceva de genul asta. Un organism care sa distruga legi. Sa le stearga din toate scriptele, ca si cum nu ar fi existat. Nu numai noua, orice tara ar avea nevoie de asa ceva. Cu cat tara e mai veche, cu atat viata e supusa mai multor legi. De obicei legile fundamentale se dau repede si se rafineaza tot repede. Ce fac armatele de oameni care sunt platiti pentru a da legi dupa ce au dat toate legile importante? Se pot opri? Pot macar sa ia o pauza? Probabil ca nu, probabil ca vor da legi in continuare, luand in colimator lucruri din ce in ce mai mici, comportamente locale sau chiar individuale.

De ce e asta o problema? Pai e simplu, intr-un astfel de sistem poti deveni infractor fara sa vrei. Poti sa doresti din tot sufletul sa traiesti conform legii si sa nu ai cum. Sunt prea multe. In majoritatea societatilor vechi, toti oamenii incalca legi ici-colo, nu pentru ca vor ci pentru ca nu au cum sa nu o faca. Oricarui guvern ii convine treaba asta, chiar daca nu o urmareste in mod direct. Oricine decide sa faca scandal pe o tema sau alta poate fi imediat linistit explicandu-se ca nu are credibilitate pentru ca e un infractor de rand.

Marie-France si Ionescu

Se discuta de ceva vreme despre Marie-France Ionesco, fiica lui Eugen Ionescu. Sunt ziarele pline de titluri razboinice de genul: Românitatea lui Ionesco, „o tinichea” pentru fiica sa - Evenimentul Zilei, „Mă opun ca Ionesco să fie recuperat ca scriitor român” - tot Evenimentul Zilei, si asa mai departe. Mi-a placut intotdeauna Eugen Ionescu si pe chestia asta am sapat un pic pe Internet sa vad cum sta treaba.

Intai sa lamurim un pic chestia asta cu Eugen Ionescu - scriitor (dramaturg) roman sau francez. E cam francez. De origine romana dar suficient de francez. Da, s-a nascut in Romania. A studiat in Romania. A si scris un pic in Romania (nu teatru insa). Ne putem lauda cu el? Eu zic ca putem. Un picut. Cu gingasie, nu cu trompete. Are vreunul din noi vreun merit in opera lui? NU! NU si NU si NU! Terminati cu prostiile astea. Ne infoiem in pene cu cei cativa intelectuali de marca din perioada interbelica care si-au trait aproape toata viata in exil. Nu avem nici un merit in existenta lor. Tara asta nu a facut nimic pentru ei. Dimpotriva, i-a interzis cat a putut, si-a batut joc de ei cat a putut iar acum se gaseste cate un caraghios ca Alexandru Dabija sa-si bata joc de ei in continuare.

E greu de spus insa ca viata traita in Romania nu a avut nici o influenta asupra lui Eugen Ionescu. E greu de spus ca daca si-ar fi trait toata viata in Franta iar tatal lui a fi fost un pescar din Marsilia ar fi fost la fel. Nu putem jupui felii din oameni dupa cum ne vine la indemana.

De aceea, nu o pricep nici pe Marie-France. E adevarat ca scrisorile publicate de ea sunt pline de lucruri de bun simt. Sigur, inteleg de ce nu a vrut ca teatrul condus de Dinu Sararu sa puna in scena Rinocerii. Dinu Sararu era o zdreanta comunista vopsita putin si repusa in functiune de catre alta zdreanta mai cunoscuta, Ion Iliescu. Dar nu pricep de exemplu de ce o deranjeaza ca un teatru din Romania sa joace o piesa de-a lui Eugen Ionescu in alta tara, in limba romana. Ce dracu? Ar trebui sa poata sa joace si in limba japoneza daca vrea. De ce nu ii convine sa se sarbatoreasca centenarul Eugen Ionescu in Romania? Care o fi problema? Daca vor sa sarbatoreasca centenarul Eugen Ionescu in Congo? O fi o problema? Sau daca vrea Romania sa sarbatoreasca centenarul lui Ibsen? Declara "presedintele Norvegiei" razboi?

Eugen Ionescu s-a nascut in Romania. Eu m-am nascut in Romania. Cam aici se termina asemanarile dintre mine si el. Dar oricum, NICI EU NU VROIAM SA MA NASC AICI. M-as fi simtit mult mai bine sa ma nasc la Paris, ce dracu? Aia e. S-a nascut in Romania. Atat. E cum vrea ea, dramaturg francez. Romania e o tara de cacat. Marie-France trebuie sa se invete cu dualitatea asta. Asa cum, la nivelul meu, mult mult inferior lui Eugen Ionescu a trebuit sa ma invat si eu. Si inca nu am reusit pe deplin.

Asa ca, as avea rugamintea ca d-na Marie-France Ionesco (a carei retinere fata de Romania o inteleg) sa aiba un pic de mila si fata de noi, astia care ne-am nascut in Romania desi nu trebuia. Sau ar fi fost mai bine sa nu. Nu suntem de talia tatalui ei si nici nu avem pretentia. Avem insa pretentia ca, din anumite puncte de vedere, si noi suntem pe aici din greseala.

Sa mai interzicem un pic

Polonezii vor sa dea o lege (ma rog, sa extinda una existenta) prin care se interzic tricourile cu propaganda fascista, comunista, etc. Polonezii se plictiseau probabil. Marile lor probleme au fost rezolvate. Uniunea Europeana, Nato, etc. Acu s-au decis sa se ocupe de altele. De interzis tricourile cu che Guevarra.

Sa ne intelegem. Nu pot avea decat dispret pentru cei care poarta tricouri cu che Guevarra. Omul a fost un criminal. Un criminal cu ideologie e la fel de criminal ca unul fara ideologie. Daca porti asa ceva pe piept esti ori prost ori imbecil. Dar de aici si pana la a interzice chestia asta e drum lung. Si care ar fi motivul? Are cineva impresia ca daca o adunatura de pusti tembeli au chiloti cu che Guevarra desenat in dreptul curului or sa starneasca o revolutie comunista? Nu e nici un pericol, nu va faceti probleme. Nu de alta dar astia abia se chinuie sa rezolve revolutia din proprii lor chiloti.

Ma sperie infinit mai tare adunatura de functionari de stat cu mana pe stampile decat pustii tembeli cu maimutoiul argentinian pe tricouri. Functionari care continua sa incerce sa ne spuna noua ce tricouri sa purtam. Ce fel de chiloti. Care ne obliga prin lege sa fim buni, destepti si devreme acasa.

In Bucuresti, pe la Piata Muncii exista o biserica. Parohul bisericii s-a gandit sa tranteasca o statuie cu Antonescu in curte. Nu din fascism, pur si simplu Antonescu a fost unul din ctitorii acelei biserici. Dupa ceva scandal, bustul a fost acoperit cu o bucata de tabla. Gata, ne-am linistit. Revolutia fascista care se pregatea in subsolurile bisericii a fost prevenita. Sa ne odihnim in pace.

Nu mai are nimeni simtul ridicolului?

Small trip to the Dark Side

De regula reusesc sa navighez elegant printre Libertati, Clickuri si Cancane, OTV-uri si altele. Dar cate o data sunt prea multe si ma mai lovesc de unul sau altul. Azi a fost sa fie un Click. In care am gasit un articol abracadabrant. Povestea, pe scurt e destul de hilara in sine: un preot a incercat sa se sinucida pentru ca nevasta lui il insela cu un calugar. Povestea e oricum fantastica dar (scuzati referinta) diavolul e in detalii. Care suna asa:

Pe preot il chema Militaru. Nici ca se putea nume mai potrivit pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Preotul a incercat sa se sinucida. Ce nu trebuie sa faca un crestin (mai cu seama preot) nici in ruptul capului? Exact, sa se sinucida. Evident, n-a reusit. Cine l-a impiedicat de la sinucidere? Un medic pe care il chema Salbatecu.

Si acuma vine bomboana de pe coliva (nu m-am putut abtine). Superiorii preotului i-au recomandat sa se calugareasca. Imi si imaginez discutia.
"Ce e ma cu parintele Militaru?"
"Pai, a incercat sa se sinucida!"
"Doamne iarta si pazeste! Ce diavol l-a smintit in halul asta?"
"Femeia! Il insela nevasta! Cu un calugar!".
"A, bun. Sa-l trimitem la manastire. Sa-l facem calugar. Sa ii dam ocazia sa se razbune pe toti preotii din judet! A, aveti grija sa nu il puneti in manastirea unde e calugarul ala cu care il inseala nevasta"

Castigam sau o frecam?

Cultura americana imparte oamenii in castigatori si pierzatori. Nu exista nuante, nu exista variante intermediare. Majoritatea filmelor americane vorbesc despre bine si rau, la modul absolut. Ori esti bun, ori esti rau. Noi pe aici prin Europa suntem cica mai destepti. Privind cu superioritate si dispret la semenii nostrii de peste balta, noi recunoastem nuantele de gri. Noi intelegem ca nu exista bine absolut sau rau absolut. Nu exista castigatori absoluti sau pierzatori absoluti.

Chestia asta imi sta de ceva vreme in minte si intotdeauna am incercat sa inteleg cum de americanii sunt asa de (aparent) limitati. Pana cand, la un moment dat am inteles ca de fapt nu e vorba despre cum e omul toata viata lui, de dimineata pana seara. E vorba despre decizie. Cu toate nuantele si adancimile fiintei umane, vin in fata oricui momente in care trebuie sa avem curajul sa decidem ca vrem sa castigam. Sau ca vrem sa fim buni. Fara subterfugii. Fara incercarea de a nuanta lucrurile. Sa acceptam ca pentru a castiga e nevoie de multe ori sa parasim bunatatea. Sau pentru a fi buni trebuie sa acceptam sa pierdem.

Numarul imens de nuante de gri de prin aceasta parte a lumii ne impiedica sa luam decizii. Ne face nehotarati chiar si atunci cand trebuie sa nu fim. Cand lucrurile sunt foarte simple si teoretic nu ar suporta prea multe discutii. O frecam prea tare. Cautam scuze celor mai cumplite crime. Incercam sa afirmam ca toti oamenii sunt la fel. Ca nu exista castigatori. Ca nu exista oameni care pot decide sa fie buni. Pe cine favorizeaza asta? Tocmai pe ceilalti. Pe cei care aleg sa calce in picioare alti oameni, sau sunt incapabili de a castiga ceva vreodata.

Nu suntem toti la fel oameni buni. Un criminal in serie nu e la fel ca mine, indiferent de cat de nefericita i-a fost copilaria. Un om care nu paraseste canapeaua si se joaca FIFA manager nu e conducator de club de fotbal. Toate micile decizii pe care le luam in viata noastra se reduc la aceste doua elemente extrem de simple care nu se suprapun intotdeauna: vrem sa castigam? sau vrem sa nu ne batem jos de altii? Suntem dispusi sa facem tot ce putem pentru una sau cealalta? Sau vrem sa fim cu curul in doua luntrii ca sa ne putem privii in oglinda cu toata complexitatea noastra cultural-filozofica si sa putem juca oricand oricare din roluri, mintindu-ne de fapt cu nerusinare?

Despre cand voi pleca la drum

Am petrecut, cumulat, mai mult de 1 an afara din Romania. Cea mai lunga perioada a fost in Italia, la Torino, 4 luni. Am mai fost la Marsilia, la Cambridge si in multe alte locuri unde am stat foarte putin. Cu toate astea, am simtit intotdeauna ca am invatat enorm din aceste calatorii. Chiar daca multe locuri imi erau oarecum familiare din carti, filme si diapozitive. Cand am ajuns prima data in Venetia stiam locurile aproape pe dinafara. Cu toate acestea, am avut un sentiment unic la iesirea din gara vazand peisajul. Care era in acelasi timp strain si familiar. Si unic. Un sentiment de bucurie si de victorie. Ajunsesem acolo unde, cu cativa ani inainte nici nu puteam spera. Vedeam in fata ochilor peisaje incredibile pe care le stiam din fotografii dar aproape ca nu le crezusem adevarate.

Au trecut niste ani si aproape ca am uitat cum e. Aproape ca nu mai stiu cat e de fascinant sa descoperi alte locuri, alti oameni, si sa le descoperi personal, nu prin intermediul documentarelor. Cat e de emotionant sa vezi Colosseumul cu proprii ochi, nu cu ai altora. Televizorul are un efect neplacut - cumva face totul egal, totul la fel de accesibil (aparent). Cand ajungi sa pui mana pe turnul Eiffel iti dai seama ca, desi l-ai vazut de 1000 de ori la televizor, nu ai trait nici pe departe aceeasi emotie.

Peste tot pe unde m-am plimbat mi-au atras atentia cupluri de oameni in varsta care, ca si mine, cautau aceasta emotie. Nu sunt niciodata grabiti, nu se imbulzesc la cozi pentru a intra in muzee, se dau discret la o parte din calea raurilor de turisti care nu reusesc sa-si dezlipeasca aparatul de filmat de pe ochi. De fiecare data cand ii vedeam, imi promiteam ca la varsta lor, eu si cu sotia mea vom face acelasi lucru. Vom calatori de-a lungul si de-a latul pamantului incercand sa vedem cat mai multe cu ochii nostrii. Vom inchiria un Cadillac decapotabil si ne vom plimba pe route 66. Vom vizita marele canion. Ne vom urca, gafaind pe treptele piramidelor din America de Sud si vom vizita Insula Pastelui. Nu vreau sa descopar locuri de care nu a auzit nimeni. Vreau sa vad cu ochii mei locurile care, indirect, m-au adus pe mine si pe restul lumii acolo unde suntem acum. Locurile care au insemnat infinit mai mult pentru omenire decat ne dam uneori seama.

Oameni buni, daca-mi permiteti un mic sfat, nu pierdeti nici o sansa sa calatoriti. Nu ezitati sa plecati si sa vedeti alte lumi. Eu mai am un pic de asteptat dar nu va faceti probleme ca voi fi acolo peste ceva timp.