Cultura americana imparte oamenii in castigatori si pierzatori. Nu exista nuante, nu exista variante intermediare. Majoritatea filmelor americane vorbesc despre bine si rau, la modul absolut. Ori esti bun, ori esti rau. Noi pe aici prin Europa suntem cica mai destepti. Privind cu superioritate si dispret la semenii nostrii de peste balta, noi recunoastem nuantele de gri. Noi intelegem ca nu exista bine absolut sau rau absolut. Nu exista castigatori absoluti sau pierzatori absoluti.
Chestia asta imi sta de ceva vreme in minte si intotdeauna am incercat sa inteleg cum de americanii sunt asa de (aparent) limitati. Pana cand, la un moment dat am inteles ca de fapt nu e vorba despre cum e omul toata viata lui, de dimineata pana seara. E vorba despre decizie. Cu toate nuantele si adancimile fiintei umane, vin in fata oricui momente in care trebuie sa avem curajul sa decidem ca vrem sa castigam. Sau ca vrem sa fim buni. Fara subterfugii. Fara incercarea de a nuanta lucrurile. Sa acceptam ca pentru a castiga e nevoie de multe ori sa parasim bunatatea. Sau pentru a fi buni trebuie sa acceptam sa pierdem.
Numarul imens de nuante de gri de prin aceasta parte a lumii ne impiedica sa luam decizii. Ne face nehotarati chiar si atunci cand trebuie sa nu fim. Cand lucrurile sunt foarte simple si teoretic nu ar suporta prea multe discutii. O frecam prea tare. Cautam scuze celor mai cumplite crime. Incercam sa afirmam ca toti oamenii sunt la fel. Ca nu exista castigatori. Ca nu exista oameni care pot decide sa fie buni. Pe cine favorizeaza asta? Tocmai pe ceilalti. Pe cei care aleg sa calce in picioare alti oameni, sau sunt incapabili de a castiga ceva vreodata.
Nu suntem toti la fel oameni buni. Un criminal in serie nu e la fel ca mine, indiferent de cat de nefericita i-a fost copilaria. Un om care nu paraseste canapeaua si se joaca FIFA manager nu e conducator de club de fotbal. Toate micile decizii pe care le luam in viata noastra se reduc la aceste doua elemente extrem de simple care nu se suprapun intotdeauna: vrem sa castigam? sau vrem sa nu ne batem jos de altii? Suntem dispusi sa facem tot ce putem pentru una sau cealalta? Sau vrem sa fim cu curul in doua luntrii ca sa ne putem privii in oglinda cu toata complexitatea noastra cultural-filozofica si sa putem juca oricand oricare din roluri, mintindu-ne de fapt cu nerusinare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu