Fuga de responsabilitate

Cel mai practicat sport in lumea noastra e fuga de responsabilitate. Ea se produce pe atatea straturi incat ii putem pierde sirul. Cateva exemple mai putin evidente: aderarea la un anumit curent de gandire cu arme si bagaje. Sa zicem (ca e la moda) chestia cu ecologismul si cu planeta curata. Un demers corect si onorabil, extrem de complicat si in care ar trebui sa intre numai oamenii care stiu foarte bine ce fac. Dar e la moda. E facil. E simplu. Toate argumentele au fost enuntate, tot demersul e perfect aliniat si mai mult, sunt servite la pachet, usor de citit si inteles. Inteligenta de imprumut, suna bine si e moderna.

Hai sa luptam impotriva incalzirii globale. A mai fost una, cu gaura in stratul de ozon. Veneau oameni la mine si vorbeau de gaura aia cu o expresie de panica pe fata nestiind nici macar ce dracu e ala ozon. Dar nu e nimic. Responsabilitatea pentru inteligenta si cultura lor nu le mai apartinea. O pasasera initiatorilor cauzei. Nu mai suntem noi responsabili de cum ne imbracam. Abordam un stil. Nu mai suntem noi responsabili de ideile pe care le sustinem. Ne asociem unei cauze. In majoritatea companiilor responsabilitatea e extrem de diluata. Pe orice produs pe care il cumperi scrie clar ca nu e nimeni responsabil daca mori folosindu-l sau consumandu-l.

Faptul ca oamenii nu vor sa fie responsabili pentru ce fac altii e de inteles. Dar nici pentru ce fac ei? Hai sa ne asiguram cu bani impotriva tuturor relelor pe care ni le putem face noi insine. Hai sa ne spuna altii ce mancam (dupa aia e responsabilitatea lor daca ceva nu merge) cum sa ne imbracam (e responsabilitatea trend setterilor daca seteaza trendul prost), ce sa citim si de unde (stiu aia ce stiu, nu?) la ce sa ne uitam la televizor, ce muzica sa ascultam, etc. In tot ce fac, oamenii nu mai incearca sa descopere, riscand sa aiba probleme pentru ca nu vor sa aiba nici macar responsabilitatea propriului esec.

Si la ce foloseste ca esecurile noastre sunt responsabilitatea altora?