M-am mutat!

In mod normal dupa cateva secunde o sa sariti automat la noua adresa. Daca nu se intampla click aici
http://sorin.greencore.ro
si eventual schimbati bookmark-urile.

joi, 6 august 2009

Uratenia binelui cu sila

De cativa ani buni e obligatoriu sa duci o viata sanatoasa la maximum. Orice televizor deschizi, revista, ziar, site, vezi imediat zeci de sfaturi, care de care mai absurde despre cum sa traiesti la nesfarsit, sanatos si cu viata sexuala activa pana la 130 de ani. Toate bune si frumoase zic eu, e frumos sa nu mori. E si mai frumos sa nu mori tanar. Dar presiunea e mult prea mare oameni buni. Cei care aleg sa ignore aceste sfaturi sunt priviti cu din ce in ce mai multa scarba. Mai mult, sunt considerati primitivi, grobieni, tarani prosti. Daca nu esti la curent cu ultimele tendinte in materie de infometare profesionala esti jegos, imputit si meriti tot oprobriul public. Daca vrei si tu sa mananci o ceafa de porc la gratar cu cartofi prajiti esti aproape criminal in serie. Sa-ti aprinzi o nenorocita de tigara? Moarte! Pe rug!

In mod clar esti prost facut gramada. Nu stii, adica, la ce te expui. Ti se explica cu usoara iritare. Fumatul reduce potenta. Friptura de porc? Nuuu, creste colesterolul, trigliceridele, cvadrigliceridele, ce, nu stii? Esti prost? La dracu, orice idiot cu 3 clase facute la fara frecventa iti da imediat lectii despre asta.

Da' daca stiu? Daca am citit toate statisticile cu privire la relatia dintre cancerul de plaman si fumat? Daca stiu sa desenez molecula de colesterol cu pixu pe hartie? Si am molecula de cofeina ca background la computer si pot sa calculez fara efort energiile de legatura dintre atomii de azot din ea? Am voie? Am voie sa aleg sa beau cafea? Sa aleg sa fumez?Sa aleg sa mananc o friptura de porc? Chiar daca creierele voastre sanatoase nu pricep de ce? Va suparati pe mine? Da? De ce?

A, stiu dar nu inteleg. Stai sa vezi ca de fapt nu stiu nimic. Nu se poate sa stiu si sa continui. Asa ceva nu exista. Daca fac toate aceste orori pe undeva ceva nu merge. Communication breakdown. Trebuie sa fiu si mai educat. Si mai multe pliante, emisiuni tv, pentru noi astia cretini care pur si simplu nu pricepem. Plus ca dam un exemplu negativ altora si fie si numai pentru asta ar trebui sa fim supusi unei lobotomii scurte, asa, de seara.

Exista oameni care aleg ca in timpul sexului sa-si care ciocane in coaie. Sau sa se stranga de gat. Ii respectam. Le respectam alegerile. Altii aleg sa nu se spele cu lunile. Le respectam si lor alegerea. Unii isi trec kilograme de otel (chirurgical, atent selectionat) prin piele. E alegerea lor, o respectam. Unii se muncesc sa isi albeasca gaura curului. Cinste lor, o optiune culturala ca oricare alta. Atata vreme cat nu comanda o ceafa de porc. Sau, fereasca sfantul, nu-si aprind o tigara. Atunci se aud imediat sirenele, elicopterele incep sa vuiasca pe deasupra, televiziunile trimit carele de reportaj iar nemernicii sunt arestati si trimisi direct in parnaie.

Oare o fi acceptabil sa-mi tatuez pe buca o friptura de porc? Sau sa imi bag in nas o bucata de otel sub forma de tigara? Sa-mi bag cartofi prajiti in untura in cur? Sa imi gauresc urechile si sa pun rondele de ceapa prajita? Ale dracului contradictii, ce complicata e viata omului modern.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu