Stefan

A venit vremea sa vorbesc despre Stefan. Stefan, fiul meu, acum are 8 ani si trece in clasa a doua. Aparitia lui pe lume ne-a schimbat complet viata. Nimic din ce s-a intamplat atunci nu ne-a deranjat insa. Toate schimbarile, unele dureroase, au fost pana la urma inspre bine. Un copil aparut oarecum pe neasteptate si care de atunci pana acum continua sa fie o surpriza placuta constanta.

Discutie la un moment dat in masina:

Eu: Stefan, tu crezi ca o sa ai copii cand o sa fii mare?
El: Cred ca da. Spune-mi tu, cum e sa ai copii?
Eu: E bine. Sunt caraghiosi, prostuti dar e placut.
El: Eu cum sunt?
Eu: Cum sa fii? caraghios, prostut.
El: Inseamna ca sunt cum trebuie.

Evident, Stefan e un copil lenes. Stefan nu face diverse lucruri pentru ca vrea sa le faca ci pentru ca intr-un anumit context e mai bine pentru el sa le faca decat sa nu. Ii plac lucrurile vechi, e pasionat de cavaleri, catapulte, arbalete. Interesul lui se termina la momentul aparitiei armelor de foc. Nu par sa-l intereseze decat conflictele personale, cavalerul X se bate cu cavalerul Y. A capatat de-a lungul timpului sabii si pistoale, avioane si galere romane. Intotdeauna a favorizat sabiile pistoalelor, galerele romane avioanelor.

Deseneaza fara a se preocupa de corectitudinea desenului. Daca vrea sa ilustreze o poveste, toate elementele ei sunt abia schitate, nu conteaza ca mainile nu au degete si copacii nu au crengi. Stefan cauta sa obtina cat mai repede povestea pe care si-o doreste. Si vrea sa obtina povestea lui, nu-i plac interventiile din afara.

In rarele momente in care se apropie de computer, ma pune pe mine sa ma joc un joc de razboi iar el isi construieste o replica a jocului meu langa mine pe covor, cu soldatei de plastic. Dupa care, daca eu pierd, ma anunta victorios ca el a castigat.

Ii ia foarte putin sa intre intr-o poveste a lui. Ar vrea sa invite si pe altii dar nu prea reuseste pentru ca el face toate regulile, ceilalti sunt simpli spectatori. Ii este destul de greu sa intre in povestea altora, si intotdeauna incearca sa o schimbe.

Acum cativa ani, a venit acasa intr-o vineri si a anuntat ca trebuie sa mearga la gradinita imbracat in Hercule. Era in perioada greaca. Luni, ajuns la gradinita cu Stefan imbracat in Hercule constat stupoarea de pe fetele tuturor. Educatoarea il intreaba: "in ce esti costumat?" el raspunde "in Hercule". "Dar tema pentru azi era toamna" zice educatoarea, "ce treaba are Hercule cu toamna?". Stefan raspunde instantaneu, fara sa se gandeasca, fara sa ezite: "Hercule s-a nascut toamna".

Nu-i place deloc sa iasa din zona lui de maxim confort. Nu experimenteaza decat rar si cu maxima precautie. Intrebat de ce nu o face, raspunde ca acel experiment nu i-ar aduce nimic in plus, ca el isi poate imagina cum e sa fii intr-un copac inalt si ca ii e frica sa se urce. Si daca s-ar urca, odata ajuns acolo, el stie ca imaginea lui dinainte formata ar fi mai puternica decat realitatea.

De pe la 3 ani mergem cu el la restaurant cand si cand. Acum are 8 ani. De fiecare data cere acelasi lucru: snitel de pui, fara garnitura.