O intrebare atat de comuna in interviurile de angajare incat a ajuns de rasul curcilor. Nimeni nu se mai gandeste serios la ea, exista o multitudine de site-uri care te invata cum sa raspunzi, oferind toate variantele posibile de solutii, de la limbajul de kevlar pana la umor nebun.
Si totusi, unde va vedeti peste 5 ani? Cati din oameni isi traiesc viata avand macar un rudiment de plan? Oare cum o fi mai bine, sa planifici (cu sansa de a o da in bara) sau sa mergi inainte si sa astepti sa vezi ce se intampla? Si daca iti faci planuri, cat de detaliate trebuie sa fie?
Eu de exemplu, am avut doua perioade in viata. Una relativ planificata, in care lucrurile erau destul de clare si viitorul destul de bine trasat. Imi placea. Nu mi se parea ca nu mai am surprize si ca viata mea e monotona pentru ca planurile erau generale iar detaliile intotdeauna scapau din mana si era de munca la "linistirea" lor. Era foarte placut sa reusesc, in cazul unui derapaj mai serios, sa imi aduc viata inapoi pe sine. Pana cand unul din amanuntele care au scapat de sub control mi-au schimbat complet viata si am trecut oarecum in extrema cealalta.
Am inceput o noua meserie, despre care nu stiam mare lucru, asa ca mi se parea anormal sa-mi fac planuri. Nu stiam aproape nimic din ce imi rezerva viitorul si trebuie sa marturisesc ca si asta a fost placut. Nu te plictisesti niciodata in situatiile astea, stresul e ceva mai mare dar si satisfactiile pe masura. Intotdeauna mi-a placut sa rezolv probleme pe care le vad pentru prima oara si in perioada asta am avut parte de foarte multe. Mi-a fost destul de simplu sa ma mentin pe linia de plutire, fara evolutii spectaculoase dar fara mari esecuri.
Dar au trecut niste ani (vreo 8) si am inceput sa obosesc. Parca mi-ar trebui din nou un plan. Parca as simti nevoia unei directii in care sa ma indrept. Una clara, cu oaresce obiective. Simt nevoia sa fac putina ordine in lucruri. Imi dau seama, comparand cele doua perioade ca varianta planificata e mult mai simpla. Singura ei problema sunt esecurile. Oriunde exista plan, exista esecuri. Unele mari si dureroase. Viata la liber iti da mai putine satisfactii dar si mai putine esecuri. Planul in esenta inseamna risc. Cu cat planul e mai ambitios, cu atat riscul e mai mare. Dezamagirea poate fi crunta (stiu cum e, am trecut printr-una).
In concluzie, ambele variante au avantajele si dezavantajele lor dar cred ca orice om trebuie sa invete sa raspunda la aceasta intrebare, nu pentru angajare ci pentru propria lui persoana. Ca vrem sau nu, viata fiecaruia din noi e o constructie iar varianta ei la liber nu e altceva decat pauza de masa. Placuta, ca orice pauza de masa dar periculoasa atunci cand inlocuieste pentru prea mult timp constructia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu