Tirania cretinilor

Sunt abonat la un newsletter despre trenulete electrice. Ieri am primit o reclama de la ei care continea o fotografie superba. Am apreciat fotografia si intreaga ei metafora la care, ca tata de baiat sunt foarte sensibil. La scurt timp dupa mailul cu fotografia am primit urmatorul text, tot de la ei:

Our Apologies

Earlier today our promotional team distributed a Father's Day e-mail advertisement for our magazines, depicting a father and child walking along a railroad track. The photograph was highly inappropriate, and we apologize for including it in the ad. The editorial staffs of Trains, Classic Trains, Model Railroader, Classic Toy Trains and Garden Railways are dedicated to promoting railroad safety in all our efforts and we truly regret the use of this photo.

The Publishers

Nu e nevoie de prea multa minte sa-mi dau seama ca vreo cativa oligofreni de la cine stie ce asociatie idioata, complet lipsiti de orice fel de sensibilitate au inundat mailul alora cu proteste. As vrea tare mult sa ma intalnesc cu ei pe o strada intunecoasa si in lipsa martorilor. Pana atunci, scriu si eu unde pot, adica aici, un mesaj:

Bai cretinilor! Faceti tuturor un bine si puneti-va streangul de gat. Cum va permiteti sa va bateti joc de oameni? Cine v-a dat puterea asta si de ce? Cum ati reusit sa treceti prin viata fara sa capatati nici un pic de sensibilitate? Cum va permiteti sa va manifestati public? Cine pastele mamii voastre va credeti? Sau v-ati speriat cand ati vazut poza? V-ati gandit: OMG! Danger! Nu toti prietenii nostri stiu ca pe sinele de tren circula trenuri! Daca oamenii in necunostinta de cauza isi vor lua copii la plimbare pe liniile de tren si vor sfarsi striviti? Vai!!! Trebuie sa facem ceva!! S-au dat telefoane, s-au trimis mailuri, s-au scris mesaje pe twitter. Organizatia cretinilor a functionat impecabil. A fost luata atitudine, fraierii s-au speriat si au trimis repede un disclaimer.

Uite asa mi se intampla de fiecare data. Ma bucura si pe mine ceva putin, capat si eu putin optimism, putina speranta ca mai exista si oameni normali pe lumea asta si ZDRANG!! in 30 de minute vine si trezirea. Calm, calm. A fost o greseala. O greseala monumentala care era cat pe ce sa duca la injumatatirea populatiei prin accidente infioratoare de tren. A fost corectata. Dormiti in pace dragii nostri imbecili, veghem la siguranta vostra. Iar cui nu-i place - mars de aici. Puterea e in mana cretinilor si nu ii mai dam drumul.

Nu stiu cui sa dau credit pentru imagine - ea a venit de la model railroader magazine

Hai sa nu ne mai spalam.

Cum facem sa parem mai interesanti decat suntem? O varianta simpla si la indemana oricui - preocupari intense pentru problemele stringente ale civilizatiei umane. Nu poti sa bati asta. E complexa, e actuala, e de partea binelui, aduce multumire de sine si o imagine impecabila.

Imi amintesc cu amuzament de o declaratie a unei starlete al carui nume nici prin cap nu mi-a trecut sa-l retin care spunea ca ea e foarte serios preocupata de problema apei in lume. Cum ca ar stii ea din surse sigure ca daca nu facem economie la sange o sa ramanem fara apa. Deja exista - ascultati oameni buni - unii pe lumea asta care nu numai ca nu au dupa ce bea apa dar nu au nici apa de baut dupa ce. E o tragedie. Persoana isi lua angajamentul sa consume mult mai putina apa.

Pe mine brusc m-au napadit amintirile de pe vremea cand mergeam cu transportul in comun. Nu va speriati, tara asta e mult mai ecologica decat altele. Oamenii au purces deja la reducerea drastica a cantitatii de apa consumate pentru propria lor persoana asa cum se poate constata usor in orice autobuz aglomerat.

Plus ca eu mai am o problema - cum anume se consuma apa?. Te speli cu ea, curge de pe tine, se duce la canal de unde ajunge inapoi in rauri/mare/ocean. O bei, o transpiri, o pisi, o caci, o alte alea, se duce in atmosfera, la canal de unde ajunge.... Singurul mod in care poti sa stochezi apa o vreme e sa te ingrasi. Te ingrasi 1 kg stochezi vreo 600 de grame de apa. Sau sa faci un copil. Copilul respectiv este un rezervor de apa in continua crestere.

Daca am slabi fiecare cu cate 2 kg? Suntem 22 de milioane de oameni numai in Romania. Ar insemna undeva pe la 26 de milioane de litrii de apa. Suficient cat sa dai cate 4 l de apa tuturor celor din Iordania. Numai din Romania. Dar Europa? 830 de milioane. 1000 de milioane de litrii de apa. Acum inteleg eu de ce fetele astea arata ca niste creioane si se chinuie sa slabeasca in continuare. Nu e cochetarie. E grija pentru planeta. Inca o chestie importanta. Implanturile pentru marirea sanilor se fac cu solutie salina. O jumatate de Kg de apa care ar trebui si ea redata naturii si trimisa in Iordania. De persoana.

Cum ajunge apa pe care o economisim chinuind colegii de autobuz in fiecare zi de la noi in Iordania? Astea sunt detalii tehnice de care sa se ocupe cretinii aia de ingineri. Noi sa facem partea importanta. Suntem in rezonanta cu problemele lumii. Si la moda.

Toleranta 0

Un prieten ma acuza ca sunt intolerant. Nu fata de toleratii momentului (gay, negrii, etc) ci fata de notabilitatile romanesti. Faptul ca nici prin cap nu-mi trece sa citesc cartea scrisa de Mihaela Radulescu sau am vagi probleme cand Dan Puric se trezeste brusc un fel de Nicolae Steinhardt si ne spune ca toata cultura vestica e o mizerie.

Exemple sunt nenumarate. De fapt nu, exemple sunt toate. Istoria recenta a acestei tari a fost se pare atat de perversa cu noi incat nici un om care a acumulat o cantitate semnificativa de notorietate nu e deasupra oricarei banuieli de impostura. Am incercat sa ma apropii (la figurat) de multe figuri notabile ale culturii, chiar si politicii romanesti. Toti pana la unul m-au dezamagit profund, nu pentru ca erau sub asteptarile mele ci pentru ca NU AVEAU NICI O LEGATURA CU CEEA CE SPUNEAU CA SUNT.

Mii, zeci de mii de carti scrise de toata lumea. La orice ziar, pana si portarul are un volum de poezii in pregatire iar femeia de servici are deja doua volume de eseuri aparute. Fochistul pregateste un volum de comentarii politice. Nu exista ziarist mai de Doamne-ajuta care sa nu fi prestat cel putin un sfert de padure. Cine sunt acesti oameni? Ce vor ei sa spuna? Multi dintre ei nici macar nu scriu fictiune. Scriu despre ei. Cine sunt ei? De ce as citi eu despre ei? Cu ce anume mi-ar putea imbogati viata o astfel de lectura? O viata de om e o viata de om si ar trebui sa fie interesanta. Ar trebui daca as avea cea mai mica incredere in sinceritatea lor. Dar nu am cum sa am. Pentru ca i-am vazut de prea multe ori in pozitii de profunda impostura. Pentru bani, pentru diverse alte avantaje... Pai pentru propria lor imagine? Ar taia in carne vie.

Nimeni nu se multumeste cu ceea ce este, chiar daca este foarte mult. Toti vor sa mai taie niste copaci si sa populeze librariile cu aiurelile pe care vor sa credem noi ca le-au trait. Imi aduc aminte de Elena Ceausescu care a vrut sa fie nu fosta curva, nevasta de cizmar ci savant de renume mondial. Sa fie primita in academii, sa stea cu baietii de la laborator la o bere si sa joace fazan pe substante din chimia anorganica. In limba engleza.

Despre copilarie

Am in continuare momente in care ma apuca o furie de nedescris cand imi dau seama ca nu mai sunt copil. Ca nu voi mai fi niciodata copil. Nu voi mai avea niciodata acea viata atat de senina, de lipsita de idiotenii de care imi e capul plin acum la maturitate. Imi e din ce in ce mai greu sa iau in mana o bucata de lemn si sa ma prefac ca sunt pilotul unui avion care scapa de furtuna. Imi e din ce in ce mai greu sa imi doresc sa ma fac ceva cand o sa fiu mare. In continuare refuz sa inchid capitole din viata mea desi incepe sa se impuna. E clar ca nu voi mai fi niciodata un mare sportiv. Nici macar un mic sportiv.

Cea mai mare pierdere este pierderea inocentei. A ideii ca lumea e frumoasa si buna si perfecta. Din nefericire exista din ce in ce mai multi copii care afla pe pielea lor aceste adevaruri prea devreme. Uneori din tampenia parintilor lor care vor vezi-doamne sa-i pregateasca pentru viata. De parca viata de copil nu e viata.

Am impins copilaria cat am putut de departe, grotesc de departe, in continuare sunt anumite comportamente de "adult" pe care le refuz pana acolo incat devin uneori ridicol. Nu stiu cum sunt altii dar eu am avut toata copilaria un dispret profund pentru adulti pentru ca se luau asa tare in serios. Il am in continuare, intr-o oarecare masura. De cate ori vad cate un caraghios de 1m si 30 punandu-si dr. ing. inaintea numelui de pe cutia de scrisori din blocul unde locuieste la etajul 8. De cate ori vad oameni "seriosi" discutand despre probleme "serioase" simt o nevoie nebuna sa le joc o festa, sa arunc o petarda, sa sparg un balon, orice numai sa le vad fetele contrariate si revoltate.

In egala masura ma enerveaza cand ma surprind pe mine facand asta. Si fiindca nu se gaseste aproape niciodata vreun copil sa sparga vreun balon, de regula ma opresc brusc din orice si ma bufneste rasul (spre mirarea evidenta a celor de prin jur). Sau ma apuca nervii.

Imi vine sa plang cand ma uit la copii de 14 - 15 ani care doresc sa devina adulti cu disperare, se imbraca corespunzator, vorbesc cum cred ei ca vorbesc adultii, comenteaza atitudinile altora, baietii se barbieresc de la 11 ani iar fetele se roaga in fiecare seara sa le creasca sanii. Ar mai avea 2 - 3 ani de copilarie pe care ii pierd din pura prostie. Pentru ca acei 2-3 ani nu se intorc. Niciodata. Si sunt mai valorosi decat 15 ani de viata adulta. Poti sa te comporti ca si cum ai fi tinar la varsta de 45 de ani si sa-ti si iasa. Dar sa te prefaci copil nu se mai poate. Cel putin pana pe la 65 de ani si atunci e oricum dramatic.

Am reusit sa prelungesc copilaria mea destul de mult, misiunea mea e acum sa prelungesc copilaria copiilor mei. Sa nu se apropie nimeni de ei sa ii invete despre viata de adult pentru ca va avea de-a face cu mine. Cu mine, cu indrazneala unui copil si cu forta unui adult de 100 de kg. A se scuti cu pregatirea pentru viata. Continui sa cred cu tarie ca un copil e mult mai pregatit pentru viata de adult decat un adult.

Imi place ploaia

Intotdeauna mi-a placut ploaia. Intotdeauna mi-a placut Bacovia. Niciodata nu am fost pesimist, niciodata nu am fost un personaj trist. Imi place pur si simplu ploaia. Imi place sunetul ei, imi place cum se vad picaturile care se lovesc de pamant, imi place sa urmaresc micile firicele de apa care se misca nesigur pe pamant, unindu-se si disparand in balti. Imi place ploaia pentru ca spala peisajul. Lucrurile arata cumva mai bine pe ploaie, culorile sunt mai vii, texturile mai evidente. Imi plac consecintele ploii. Imi place ca goleste orice parc de oameni, dispar suvoaiele de omusori in miscare browniana care par intrusi in parc si raman doar cei in trecere sau cei care chiar pare ca au ce cauta acolo.

Imi place sa ma uit la picaturile de ploaie care cad pe parbrizul masinii. Imi place la nebunie sentimentul pe care il am cand stau pe o veranda cu un coniac in mana, afara e outin frig si ploua. Imi place ploaia pentru ca transforma toate peisajele in picturi pointiliste.

Imi plac toate ploile, ploile violente de vara care de obicei vin dupa o caldura insuportabila in care totul pare ca pute infect, ploile de toamna grele, care fac ca orice sa fie saturat cu apa, ploile care dureaza 10 minute si ploile care dureaza 10 zile.

Imi place sa fiu oriunde pe ploaie - in casa, pe veranda, in masina, pe strada sub umbrela sau sub gluga sau chiar pe strada in tricou, ud pana la piele.

Imi place si faptul ca majoritatea oamenilor urasc ploaia.

Cainele cainelui

Unul dintre miturile care circula cu viteza in ce priveste taranul roman e ca iubeste natura. Divinizeaza animalele. Traieste in armonie cu mediul si nu vrea sa-l distruga asa cum a facut taranul american. Sau taranul francez, neamt, italian, suedez. Al nostru e, evident, mai bun. Mai bland. Mai ecolog.

M-am plimbat ceva prin tara asta si am vazut un numar suficient de tarani sau consecintele vietii lor ca sa imi dau seama ca nu tine. Nu merge. Nu iese. Ce face omul cand are o curte? O acopera cu beton dintr-un colt intr-altul. Copacii se taie sa nu faca umbra la ceapa. Daca se planteaza un pom, apai ala e numaidecat fructifer (90% din cazuri prun) si din momentul plantarii i se taie varful ca sa nu cumva sa creasca prea mare.

Iar animalele? Am vazut o gramada de caini omorati in bataie pentru ca nu erau buni (nu erau destul de fiorosi, mancau vreo gaina), pisici folosite ca tinta pentru prastii, cai infometati de li se vedea sira spinarii prin burta, catei si pisoi inecati la nastere.

Scriu asta pentru ca facand o trecere in revista a unor fotografii mai vechi am gasit-o pe cea asociata acestui post. In ea se vede un caine care era legat de un par in mijlocul unui camp. Cainele era destul de bolnav, de jur imprejurul lui se vede blana cazuta. Lungimea lantului era de cativa metrii. Nu stiu ce facea acolo si de ce era pus dar mi se pare destul de clar ca nu din dragoste.

Concert pe muzica de Lucescu

Romanii fac multe lucruri bine si mult mai multe lucruri prost. Toata lumea stie asta, se comenteaza zilnic, se scrie in ziar si se vorbeste la TV. Printre acele activitati la care romanii nu au fost aproape niciodata buni este fotbalul (cu o singura exceptie). Sade bine astfel ca fotbalul sa fie una din cele mai populare activitati din tara. Ei bine, in aceasta seara s-a intamplat meciul de fotbal dintre Romania si Lituania. Ma preocupa extrem de putin fotbalul, ma preocupa si mai putin fotbalul romanesc si aproape la fel de mult cel lituanian. Drept pentru care am mutat repejor pe alt program, nu mai stiu care si m-am dus sa fumez o tigara in bucatarie. Intre timp, cineva din restul familiei a descoperit pe TVR Cultural un concert al filarmonicii George Enescu.

Nu vreau sa incerc acum sa fac pe nebunul si sa spun ca eu ascult numai muzica clasica si ca tot ce s-a intamplat in muzica dupa 1900 e de cacat. Nu e cazul. Probabil ca intr-o seara normala as fi mutat linistit pe alt canal, uitand-ma la cine stie ce disperat din Marea Britanie care isi face o casa ecologica sau la vreun documentar despre operatia de by-pass gastric. Pentru cei care urmaresc OTV - da, dragii mei, viata e din ce in ce mai grea si pentru noi, fraierii care se uita la Discovery. Despre asta insa, cu alta ocazie.

Insa ceva m-a oprit si am ramas, impreuna cu toata familia pe canapea in fata televizorului, asa cum sade bine unei familii moderne, urmarind concertul sus-amintit. in acest timp, colegii mei de cartier se manifestau vocal semi-articulat ori de cate ori mingea aia ajungea si pe la vreun jucator roman. Vocile se auzeau din curtea dintre blocuri, presupun sa s-au scos televizoare la geam, scaune pliante, bere, seminte.

Oameni buni, m-am simtit atat de bine cum nu m-am mai simtit de mult. Pentru ca mi s-a dovedit ca este posibil sa traiesc si eu. Sa fie ceva si pentru mine la televizor. Sa fiu si eu bagat in seama. Iar simplul fapt ca noi ascultam Mica Serenada in timp ce in jurul nostru o armata de cetateni se manifestau gutural mi-a dat pentru o secunda un sentiment de invincibilitate.

Mi s-a confirmat inca o data ca pentru a putea aprecia binele este nevoie de omniprezenta raului. Cum spune si titlul acestui blog - Mereu in cacat dar adancimea variaza. Cotele cacatului au fost reduse in aceasta seara datorita concertului de pe TVR Cultural. A fost putina seceta. Dar cum trebuie pastrat un echilibru, maine ma pregatesc de potop.