Despre copilarie

Am in continuare momente in care ma apuca o furie de nedescris cand imi dau seama ca nu mai sunt copil. Ca nu voi mai fi niciodata copil. Nu voi mai avea niciodata acea viata atat de senina, de lipsita de idiotenii de care imi e capul plin acum la maturitate. Imi e din ce in ce mai greu sa iau in mana o bucata de lemn si sa ma prefac ca sunt pilotul unui avion care scapa de furtuna. Imi e din ce in ce mai greu sa imi doresc sa ma fac ceva cand o sa fiu mare. In continuare refuz sa inchid capitole din viata mea desi incepe sa se impuna. E clar ca nu voi mai fi niciodata un mare sportiv. Nici macar un mic sportiv.

Cea mai mare pierdere este pierderea inocentei. A ideii ca lumea e frumoasa si buna si perfecta. Din nefericire exista din ce in ce mai multi copii care afla pe pielea lor aceste adevaruri prea devreme. Uneori din tampenia parintilor lor care vor vezi-doamne sa-i pregateasca pentru viata. De parca viata de copil nu e viata.

Am impins copilaria cat am putut de departe, grotesc de departe, in continuare sunt anumite comportamente de "adult" pe care le refuz pana acolo incat devin uneori ridicol. Nu stiu cum sunt altii dar eu am avut toata copilaria un dispret profund pentru adulti pentru ca se luau asa tare in serios. Il am in continuare, intr-o oarecare masura. De cate ori vad cate un caraghios de 1m si 30 punandu-si dr. ing. inaintea numelui de pe cutia de scrisori din blocul unde locuieste la etajul 8. De cate ori vad oameni "seriosi" discutand despre probleme "serioase" simt o nevoie nebuna sa le joc o festa, sa arunc o petarda, sa sparg un balon, orice numai sa le vad fetele contrariate si revoltate.

In egala masura ma enerveaza cand ma surprind pe mine facand asta. Si fiindca nu se gaseste aproape niciodata vreun copil sa sparga vreun balon, de regula ma opresc brusc din orice si ma bufneste rasul (spre mirarea evidenta a celor de prin jur). Sau ma apuca nervii.

Imi vine sa plang cand ma uit la copii de 14 - 15 ani care doresc sa devina adulti cu disperare, se imbraca corespunzator, vorbesc cum cred ei ca vorbesc adultii, comenteaza atitudinile altora, baietii se barbieresc de la 11 ani iar fetele se roaga in fiecare seara sa le creasca sanii. Ar mai avea 2 - 3 ani de copilarie pe care ii pierd din pura prostie. Pentru ca acei 2-3 ani nu se intorc. Niciodata. Si sunt mai valorosi decat 15 ani de viata adulta. Poti sa te comporti ca si cum ai fi tinar la varsta de 45 de ani si sa-ti si iasa. Dar sa te prefaci copil nu se mai poate. Cel putin pana pe la 65 de ani si atunci e oricum dramatic.

Am reusit sa prelungesc copilaria mea destul de mult, misiunea mea e acum sa prelungesc copilaria copiilor mei. Sa nu se apropie nimeni de ei sa ii invete despre viata de adult pentru ca va avea de-a face cu mine. Cu mine, cu indrazneala unui copil si cu forta unui adult de 100 de kg. A se scuti cu pregatirea pentru viata. Continui sa cred cu tarie ca un copil e mult mai pregatit pentru viata de adult decat un adult.